Specificul antinațional

În discuțiile despre eficientizarea societății noastre, în mediul universitar sau în afara lui, se face adesea apel la necesitatea conservării unor stări de lucruri pe motiv de „specific local” sau „specific național”. E adevărat că avem un specific, și că el merită păstrat măcar pentru contribuția utilă pe care o aduce în concertul națiunilor, dacă nu din mândrie, și/sau din datorie către înaintași, oricum s-ar numi ei.
DAR... birocrația, ineficiența și rasismul nu fac parte din „specificul național”. Avem multe proceduri birocratice ineficiente de dată relativ recentă, multe de pe vremea dictaturii comuniste, pe care ni se propune să le socotim „tradiții” doar pentru că sunt mai vechi decât ziua de ieri. Facem prea des apel la clișeul „dar la români nu se poate pentru că ei, spre deosebire de [nemți, americani, etc], prea sunt incapabili/leneși/răi/etc”.
Nu, ceea ce descrieți acolo nu e specific național. Ceea ce descrieți acolo sunt uneltele prin care societatea românească a fost încetinită din dezvoltare și sabotată sistematic, împotriva specificului ei național. Ceea ce descrieți sunt, de exemplu, uneltele prin care principalele muzee de istorie din această parte a Carpaților sunt închise de ani de zile „pentru renovare”. Renovare? Dar dumneavoastră nu renovați și nu conservați nimic. Pur și simplu cultivați mucegai pe un spirit înnăbușit sub povara unei birocrații criminal de ineficiente. Ceea ce ne oferiți este un „specific antinațional”.

Nu că mucegaiul n-ar avea valoare în sine. Știm asta de la Arghezi, sau de la Victor Babeș. Cu specific național.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nu, Bucureștiul nu fură banii Transilvaniei

...cu număr. 67.

Vă e frică de libertate