Tutela FMI

Răspunsuri la două întrebări din partea lui Petru Munteanu (rețeaua România 2.0):

Din perspectiva intereselor, competențelor și experiențelor Dvs, credeți că ne poate fi mai bine în România cu o "tutelă" internațională – în acest caz a FMI – decât fără?

Despre profitabilitatea economică sau politică azi a acelui acord, nu pot vorbi. În schimb, în opinia mea profană, România era fără aproape tutelă internațională la finalul anilor '80, ceea ce s-a corelat cu o stare economică proastă urmată de o revoluție sângeroasă și de o perioadă de tranziție greu controlabilă.
Tot fără prea multă tutelă eram probabil în anii dinaintea celui de-al doilea război mondial – și nici atunci rezultatele nu au fost favorabile.
Pe de altă parte nici tutela internațională sovietică nu are reputația de a fi fost un element pozitiv.
Dacă România poate accepta un acord de principiu care dă în ochii piețelor internaționale un plus de de predictibilitate, cred ca acest lucru poate fi util. În problemele cu care eu sunt familiar din mediul universitar și de cercetare, lipsa de predictibilitate este una dintre cele mai importante deficiențe. O acțiune care aduce un plus de predictibilitate poate fi în opinia mea meritorie chiar atunci când din punct de vedere al eficienței imediate (financiare sau de alt fel) nu pare cea mai bună soluție.

Vedeți, măcar la orizont, o garnitură politică – la putere sau în opoziție – capabilă să genereze local, apoi să și administreze, politici de dezvoltare economică și socială accelerată?

Despre politicienii prezenți și perspectivele lor de a gestiona economia, au a vorbi politologii și economiștii. Deformația profesională mă obligă să întreb ce date concrete și certe avem din „experimentele anterioare”. Datele public disponibile (vezi de exemplu aici) arată că în România ultimilor 30 de ani cele mai mari creșteri în producția științifică și în finanțarea cercetării (fără paralel în țările din jurul nostru), ca și în PIB și probabil tocmai datorită lui, au avut loc în perioada 2004-2008. Se poate invoca argumentul că e vorba de efectele integrării treptate în NATO și UE (poate pur și simplu prin conectarea sistemului administrativ la practici deja dovedite a fi mai eficiente în ani de testare în restul Europei); în orice caz, până la analize despre resorturi subtile se poate de asemenea trage simplu linia și întreba: cine a gestionat administrarea țării în acea perioadă de creștere fără precedent? Numele cel mai evident este Călin Popescu-Tăriceanu în fruntea unui partid liberal - iar corolarul e cred la fel de evident.


Pe de altă parte cred că e rezonabil să nu așteptăm de la clasa politică reforme mai rapide decât cele pe care ni le aplicăm noi înșine propriilor moravuri. Ori, nu văd nici în cercetarea românească nici în afara ei vreun semn de schimbare acută a obiceiurilor și a moralei, niciun semn de maturizare și de eficientizare acute (simplul fapt că scriem despre ele, sau citim despre ele, nu cred că ne face cu ceva mai buni), ci doar un progres constant și sigur. Cât despre băile de sânge justițiar televizate, cred că dincolo de euforia de după mușcătura colectivă din trupul condamnaților de serviciu vom rămâne cu certitudinea unui sistem care distruge pe oricine iese rău la zaruri – ceea ce prin arbitrarul dispunerii de forță nu are cum ajuta la clarificarea sistemului intern de valori în societate, și prin urmare nu are cum să ducă la o accelerare sustenabilă a dezvoltării.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nu, Bucureștiul nu fură banii Transilvaniei

Vă e frică de libertate

...cu număr. 67.