Nota patru pentru noi

Azi mai mult decât oricând în anii recenți, viața publică de la noi vibrează cu dorința de reformă și de asumare a civismului înțeles ca implicare în guvernarea eficientă, corectă, și bazată pe valori. Cu dorința de respingere a imposturii și incompetenței – al căror exponent corupția este.

Tot azi, Clujul are în vizită un laureat Nobel - sir Richard Timothy Hunt, de la Cambridge. Dânsul a primit ieri, într-o ceremonie publică, titlul de doctor honoris causa (DHC) al Universității Babeș-Bolyai. Într-o sală pe jumătate goală.

Îmi aduc aminte bine cum acum doi ani o parte notabilă a presei se preocupa zgomotos că premiul Nobel pentru sânge artificial ne va fugi printre degete dacă corupții (sic!) și incompetenții etc etc. Azi, cu un premiant Nobel real în față (și, întâmplator, unul nu străin hemoglobinei), presa și opinia publică au alte priorități. La fel toate asociațiile și comitetele pentru reformă, modernitate, etc. Sala Aula Magna a UBB, deschisă la astfel de festivități multora, și în care la alte ceremonii DHC vin inclusiv oficialități administrative, notabilități culturale, membri de corp diplomatic, etc, a fost azi pe jumătate goală. Atât poate Clujul? Atât poate UBB? Îmi aduc aminte foarte bine cât poate la alte ceremonii DHC, dedicate altora.

Da, fiecare dintre noi își poate motiva absența sau lipsa de interes, dând vina pe organizatori sau pe ghinion. Poate au venit prea mulți premianți Nobel la UBB; dar există oare „prea mult” la acest capitol, mai ales în Europa de Est? Poate aveam cursuri la facultate; dar îmi aduc aminte despre destule cursuri suspendate sau redirecționate în alte ocazii pentru seminarii de interes special. Poate aveam urgențe reale în laborator sau în viața personală; dar să le fi avut chiar toți, chiar în acea dimineață? Poate nu ne plăceau organizatorii; dar aici nu era vorba de ei - și e cu atât mai rău dacă ne ducem feudele sau preferințele personale la asemenea măsuri. Poate nu ne plăcea viața privată a laureatului; dar aici nu era vorba despre ea. Poate nu am știut; dar anunțul a fost făcut public, inclusiv pe site-ul universității, iar facultățile UBB au avut toate au avut informația. Poate „nu ne-a spus nimeni că trebuie să ne ducem”, sau „nu era de la noi de la departament”; dar aceea ar fi o atitudine atât de retrogradă încât nici nu știu de unde să încep să o critic.

Clujul este un oraș cu manifeste preocupări pentru valori, reforme, titluri, competitivitate, etc. Cu aspirații de capitală europeană a culturii sau a tineretului. Clujul declară, la unison cu România zilele acestea, că vrea altceva. Ieri însă Clujul a arătat că în acel altceva nu este loc pentru profesori de la Cambridge, și cu atât mai puțin pentru unii care au premiul Nobel. Nu este loc, adică, pentru entități care în restul lumii sunt simboluri ale valorii, ale lumii democratice performante, ale ideilor avansate, ale muncii substanțiale, ale vieții academice conectate la suflul societății.

În opinia mea toate acestea înseamnă o notă patru, mare și lată, în contul Clujului pe ziua de ieri. Nu știu de unde să mai iau alte cuvinte decât „să ne fie rușine".

Și da, se pot cere și niște demisii: ale noastre, ale tuturora, din calitatea de cetățeni. Fără a ne scuza prin acuze aruncate în contul celor de la prezidiu, de la centru, de la organizatori, de la iudeo-masoneria chiropractico-reptiliană, etc. Problema e de sistem, iar sistemul e suma cetățenilor săi.


P.S.: profesorul Hunt mai stă puțin la Cluj, participând la o conferință internațională de specialitate organizată de un grup de tineri entuziaști de la UBB. Prezentarea lui de ieri după-amiază la această conferință a adus (spre deosebire de ceremonia de premiere DHC de mai devreme) câteva sute de studenți în sală. Ceea ce înseamnă că nu suntem la ani-lumină distanță de ceea ce declarăm că vrem să fim. Poate doar la câțiva pași – caz în care n-ar mai trebui să așteptăm să vină cineva să ne spună ceremonios „ridică-te și umblă”.

Comentarii

  1. Oare de ce nu ma mir, de cand existam ca popor si neam ( la bruma de istorie pe care o cunosc)intotdeanuna ne-am comportat asa, nu ne-am stiut stabili prioritatile, nu ne-am cunoscut interesele si nu ne-am apreciat valorile. Fiecare generatie vede acest lucru dar...nu schimba nimic, oare pana cand Doamne,va fi tot asa ?!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Nu, Bucureștiul nu fură banii Transilvaniei

...cu număr. 67.

Vă e frică de libertate