Cum ar fi să credeți ce spuneți?

Acut în ultimele zile, sau cronic de ceva vreme, unii dintre noi avem o atitudine civică tot mai vocală. Dacă vom face un recensământ al luărilor de poziție, vom vedea că majoritatea însă sunt exact opusul civismului: sunt civism sub bagheta instituțiilor de putere ale societății. Ne revoltăm că nu se aplică legea asupra cluburilor de noapte; că nu se aplică legea asupra maneliștilor; că nu se aplică legea asupra politicienilor; că ni se fură aurul și aerul din munți; că suntem furați la pompa de benzină; că suntem mințiți cu televizorul; că s-a plagiat; că ni s-a furat Basarabia; și altele.

Cum ar fi însă să luăm în serios ceea ce spunem? Dacă ne deranjează așa de tare încălcarea legii de către alții, cum ar fi să ne deranjeze și încălcarea legii de către noi înșine?

Cum ar fi să nu urmărim niciodată filme piratate pe calculator/internet?

Cum ar fi să nu ascultăm muzică piratată?

Cum ar fi să folosim numai software autentic, indiferent dacă e gratuit sau nu?

Cum ar fi să nu cumpărăm „de la piață” marfă când este manifest contrafăcută sau nefiscalizată?

Cum ar fi să folosim biletul sau abonamentul în autobuz chiar și la ore sau în locuri în care sigur „nu e control”?

Cum ar fi să nu copiem la examene, și să ne asigurăm că aceia care copiază sunt exmatriculați?

Cum ar fi să respectăm regulile de circulație rutieră chiar atunci când știm sigur că „nu este poliție”?

Cum ar fi să nu ne angajăm/evaluăm în subordine apropiații și rudele, sau să nu intervenim în angajarea sau evaluarea lor?

Cum ar fi să plătim impozit pe venituri, chiar și pe cele „informale”?

Cum ar fi să nu ne plimbăm câinele prin parcuri unde nu e voie?

Cum ar fi să nu ne plimbăm câinele „de rasă” pe stradă fără lesă sau botniță?

Cum ar fi să nu ne plimbăm cu bicicleta în zone exclusiv destinate pietonilor?

Cum ar fi să nu ne amuze așa-zisul umor rasist?

Cum ar fi să ne plângem consilierilor locali de fiecare dată când ne nemulțumește ceva pe strada noastră?

Cum ar fi să ne plângem parlamentarului care ne reprezintă, de fiecare dată când votează cum nu dorim noi sau pentru fiecare lege strâmbă ce rămâne neîndreptată?

Cum ar fi să nu mai ovaționăm când li se pune pumnul în gură celor ale căror opinii ne fac să ne simțim nesiguri în propriile noastre opinii?

Cum ar fi să fim la fel de conștiincioși în meseria noastră (sau în calitatea de studenți, elevi, etc) precum le cerem politicienilor să fie?

Niciuna dintre aceste „cum ar fi” nu necesită „să se facă o reformă”, „să vină alții la conducere”, „să se dea o lege”, „să se dea bani cât trebuie”, „să intre corupții la închisoare”, „să se închidă x sau y”. Ele depind doar de fiecare dintre noi. Ar costa fiecare timp, efort, nervi. Dar... e greu de imaginat un scenariu în care ele nu ar duce irevocabil și inevitabil tocmai la acele schimbări (reforme, anticorupție, respect, etc) pe care pretindem că le dorim de la societate/stat/politicieni/americani/nemți – în general de la alții...