Există "minciuni utile"? Nu, România nu este singura țară UE în care finanțarea cercetării scade "în fiecare an".

Colegii îmi trimit prin share pe Facebook un articol intitulat „România – singura țară UE în care finanțarea cercetării scade an de an”. Titlul articolului are un sâmbure de adevăr, dar este forțat către spectaculozitate în așa măsură încât devine o minciună. Iată în tabelul de mai jos datele complete, reale, exprimate în euro cheltuiți pe cercetare-dezvoltare raportat pe cap de locuitor, și normalizate la valoarea din anul 2008 (sursa Eurostat):

Da, în România a scăzut cel mai mult cheltuiala pe cercetare (comparativ cu restul UE), cu circa 30% față de 2008. Ceea ce nu spune însă articolul citat, este că această scădere a avut loc brusc doar în 2009 din cauza crizei (poate și a schimbării de guvern, de la unul foarte generos cu bugetul la unul care avea să aplice măsuri de austeritate severe), și a fost într-adevăr cea mai mare scădere din Europa. Apoi însă, nivelul a rămas relativ constant din 2009 până azi, crescând chiar ușor până în 2012 – însă cu fluctuații minore. Prin contrast, scăderi mai uniforme pe întreaga perioadă 2008-2014 se văd în Spania și Croația; poate ele, și nu România, se vor califica la „scăderea an de an”. Ironic, Bulgaria, care ne stă alături la alte capitole, este exact la polul opus în tabelul de mai sus, având una dintre cele mai notabile creșteri ale bugetului cercetării. Pe de altă parte, articolul citat uită să spună (așa cum se poate însă vedea din tabelul de mai sus) că dacă ne-am raporta la 2005-2014 nu la 2008-2014, România este pe locul 10 în UE din punct de vedere al creșterii bugetului cercetării, și că în intervalul 2005-2008 România a avut cea mai mare creștere din UE la bugetul cercetării. Sau, cum am arătat aici, că România este probabil singura țară din UE în care bugetul cercetării a crescut de 1000 de ori din 1990 până azi.

Motivul pentru care exponenți de marcă ai mediului academic din România înghit nemestecate denaturări cu aromă politică precum cele comentate mai sus, rămâne de discutat. Oricum, el nu poate să nu implice o doză de neinformare, și una de închinare uman-firească în fața unor factori a căror putere organizatorică sau de guvernanță este deja cunoscută. 

Realitatea este desigur percepută de oricine fără a fi nevoie de statistici complicate: banii pentru cercetare sunt în România insuficienți, și insuficient de eficient organizați. Cred însă că atâta vreme cât nu punem pe masă argumentele numerice reale în sprijinul acestei afirmații, nu avem șanse serioase să convingem finanțiștii – ceea ce înseamnă fie că nu vom primi mai mulți bani, fie că îi vom primi nemeritat. E greu de spus care dintre cele două variante ar fi mai rea. Da, este dureros pentru România să aibă un buget al cercetării atât de mic - cel mai mic din UE. Dar cred că este cel puțin la fel de dureros că cercetătorii ei fie înghit fără comentariu această situație, fie se raliază în spatele unor critici care fiind incomplet informate și ilogic direcționate au inevitabil eficiență scăzută.