Bugete tăiate transatlantic

O analiză recentă a finanțării sistemului universitar din SUA arată lucruri care aduc aminte de cele de la noi, în special legat de bugetul românesc al cercetării. Ca și la noi, se vorbește public de multă vreme de tăieri de buget; ca și la noi, realitatea e că el a crescut mai mult decât multe alte secțiuni ale bugetului național.

Din anii '60 încoace, în SUA bugetul educației superioare a suferit creșteri mai accentuate decât alte ramuri – de exemplu de zece ori mai mari (procentual vorbind) decât cel militar. Ceea ce a crescut însă și mai mult a fost procentajul de oameni care au urmat studii superioare: numărul de studenți a crescut încă și mai repede decât bugetul alocat de stat. Rezultatul a fost că suma disponibilă per student a scăzut – astfel încât universitățile au decis creșterea semnificativă a taxelor de studiu pe care le percep studenților pentru a-și completa bugetul instituțional.

Interesant, deși salariile de încadrare ale cadrelor didactice din universitățile americane de stat nu au scăzut în acel interval de timp, a crescut în schimb numărul de cadre angajate cu normă parțială – încât rezultatul este că cheltuiala per cadru didactic a scăzut. În schimb, a crescut semnificativ numărul de angajați din sistemul administrativ. La universitățile de stat din California, exemplul dat era că în cca 30 de ani numărul de cadre didactice a crescut pe ansamblu cu cca 10% (de la cca 11600 la cca 12000), iar cel al angajaților pe linie administrativă a crescut de cca patru ori – de la 3800 la 12200, depășind chiar numeric numărul cadrelor didactice!

Sună familiar ceva din cele de mai sus? Creșteri bugetare fără precedent care ajung general privite și discutate ca „tăieri”? Evoluția raportului dintre personalul administrativ și cel didactic? Provocările din SUA și România par neașteptat de similare. Creșterea procentajului de oameni educați, ca și a celor interesați în cercetare, în cunoaștere în general, are două efecte. Unul este că bugetul, deși tot în creștere, rămâne în urmă, după legi poate similare celor citate în postarea mea anterioară legată de dinamica așezărilor umane. Al doilea, că populația fiind mai educată și mai informată, devine mai acut conștientă de deficiențele sistemului. De aici – senzația crescândă de criză iremediabilă și totală într-un sistem social și educațional care totuși din câteva puncte de vedere cel puțin - bugetul total, numărul total de beneficiari - stă mai bine azi decât în trecut.