A filei două fețe
Un articol
recent aduce dovezi că aglomerarea oamenilor în așezări tot
mai mari a dus dintotdeauna, și nu numai în epoca tehnologiei
„moderne”, la accelerarea remarcabilă a eficienței cu care se
întâmplă lucrurile în acele așezări – de la dezvoltarea
tehnologiei la producția de bunuri, la dezvoltarea infrastructurii.
Mai mult, aceleași legi matematice, aplicabile acum 2000 de ani ca
și azi, spun că viteza de creștere a populației ajunge în cele
din urmă să depășească viteza de dezvoltare a infrastructurii.
Atunci când azi privim pe
bună dreptate nemulțumiți (nemulțumirea fiind un motor pentru
mai bine) la lipsa de viziune sau de profesionalism sau de etică
a edililor care ar fi permis dezvoltarea haotică a noilor cartiere
de după revoluție, sau a celor din epoca industrializării
accelerate de acum câteva decenii...e cazul să ne gândim și la
acele legi matematice aparent inexorabile, menționate mai sus. Și
că din păcate n-am inventat noi (sau edilii noștri) aceste
accidente administrative. Că ele au fost, sunt, și vor fi inerente
sistemelor umane, dacă nu mai în general celor fizice.
Tot astfel, extaziați de
caracterul exponențial al dezvoltării tehnologiei în propria
noastră eră, e cazul să realizăm că ritmul relativ de creștere
nu e ceva ce ține în special de generațiile noastre. Sau, cum
spunea poetul,
„...Viitorul
şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.
Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
.... „
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.
Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
.... „
(M. Eminescu, Glossă)
Comentarii
Trimiteți un comentariu