A filei două fețe

Un articol recent aduce dovezi că aglomerarea oamenilor în așezări tot mai mari a dus dintotdeauna, și nu numai în epoca tehnologiei „moderne”, la accelerarea remarcabilă a eficienței cu care se întâmplă lucrurile în acele așezări – de la dezvoltarea tehnologiei la producția de bunuri, la dezvoltarea infrastructurii. Mai mult, aceleași legi matematice, aplicabile acum 2000 de ani ca și azi, spun că viteza de creștere a populației ajunge în cele din urmă să depășească viteza de dezvoltare a infrastructurii.

Atunci când azi privim pe bună dreptate nemulțumiți (nemulțumirea fiind un motor pentru mai bine) la lipsa de viziune sau de profesionalism sau de etică a edililor care ar fi permis dezvoltarea haotică a noilor cartiere de după revoluție, sau a celor din epoca industrializării accelerate de acum câteva decenii...e cazul să ne gândim și la acele legi matematice aparent inexorabile, menționate mai sus. Și că din păcate n-am inventat noi (sau edilii noștri) aceste accidente administrative. Că ele au fost, sunt, și vor fi inerente sistemelor umane, dacă nu mai în general celor fizice.

Tot astfel, extaziați de caracterul exponențial al dezvoltării tehnologiei în propria noastră eră, e cazul să realizăm că ritmul relativ de creștere nu e ceva ce ține în special de generațiile noastre. Sau, cum spunea poetul,

„...Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.

Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
.... „

(M. Eminescu, Glossă)