Blog Radu Silaghi-Dumitrescu

Îmi vine greu să găsesc o manevră mai toxică decât aceea de a pune peste bunul simț eticheta „corectitudine politică” (termenul din engleză - „politically correct”). E o chestiune de bun simț ca oamenii să aibă drepturi. E o chestiune de bun simț ca femeile să nu fie socotite „mamifere inferioare omului”. E o chestiune de bun simț să nu ierți nimănui măcar aluzia că Auschwitz-ul „e discutabil”, sau că există rase „mai rele” ori „mai puțin capabile”, ori națiuni „predispuse la furt”. E o chestiune de bun simț să nu accepți furtul – fie comis asupra ta fie comis în favoarea ta. E o chestiune de bun simț să nu negi cultura maghiarilor în România, sau cultura românilor în Ungaria. E o chestiune de bun simț să nu -ți dorești să fii „stăpân” peste alți oameni; e o chestiune de bun simț să nu-ți dorești să iei demnitatea și sângele altuia pentru propriile tale pofte efemere. E o chestiune de bun simț să sancționezi dur dictatorii și să alini suferința celor care fug din calea criminalilo...

Înțeleg că e deja publică informația potrivit căreia Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice va recompensa într-o manieră nouă instituțiile de cercetare competitive, remarcabil de simplu, elegant, transparent și nebirocratic. Personal găsesc pur și simplu entuziasmantă soluția propusă de ministrul Curaj. Anume, pentru fiecare grant de cercetare câștigat prin competiție de către angajații săi, instituția care găzduiește acei cercetători va primi încă o dată contravaloarea grantului. Cu acestă sumă instituția poate face ce vrea – pentru că se presupune că a făcut deja ceva bun susținând acei cercetători care au câștigat grantul, deci va ști în continuare să facă lucruri bune. Simplitatea acestei modalități de recompensare a performanței, și generozitatea ei, sunt fără precedent în analele recente ale finanțării cercetării din România – și foarte probabil nu doar ale cercetării. Până acum se recurgea la proceduri birocratice mamut, în care se colectau „baze de date” î...

Un coleg din Bosnia-Herțegovina îmi spunea că pe la ei prin zonă circula o glumă macabră pe timpul recentului război civil: „ți-am văzut casa la CNN”. Era sinistru să-i spui cuiva asta, pentru că CNN transmitea aproape live reportaje despre bombardamentele de acolo. Să te vezi la televizor însemna că ai fost și tu (sau casa ta, sau ai tăi) victimă a acelor bombardamente. Personal cred că într-un fel (incomparabil mai blând) principiul se aplică oriunde. Să te vezi la știri e aproape întotdeauna un lucru rău – pentru că, așa cum am subliniat și în altă parte cu date numerice concrete , buletinele de știri preferă violența și necazurile. Insist, buletinele de știri preferă . Nu piața preferă , nu oamenii preferă , ci buletinele de știri preferă – și nici acelea toate. Dovada numerică am citat-o anterior : atunci când există voință, dispare corelația directă dintre violența de la știri/TV și audiența pe care o fac acele știri, sau profitabilitatea lor economică. Un prieten de pe...

Un comentator de pe internet îmi atrăgea recent atenția că așteaptă „încă” de la mine „sângele artificial” și „premiul Nobel”. Probabil nu e singurul care simte astfel, pentru că știrile despre „invenție” și "viitorul premiu" au călătorit în multe locuri. În privința cuvântului „inventator” am răspuns politicos (cui a dorit să asculte) că în opinia mea acel termen este incorect, deoarece noi suntem încă în faza de cercetare, și nici nu suntem singurii din domeniu care lucrează încercând să rezolve aceeași problemă tehnică – chiar dacă ideile noastre sunt într-adevăr diferite de ale altora. În privința cuvântului „Nobel”, am răspuns politicos (cui a dorit să asculte) că în opinia mea este o exagerare; într-unul dintre interviuri am spus explicit (e pe youtube înregistrarea, din câte știu) că nu cred că avem cum accesa un astfel de premiu în România (oricare dintre noi, nu neapărat eu în special), fiindcă asemeni restului Europei de Est suntem prea ineficient organizați adm...

Un comentariu din New York Times al unui profesor de științe economice de la University of Chicago relatează istoria unei încercări de a acorda note prea clar diferențiate între studenți. Pe o scală de la A la F (A, B, C, D, F, fiecare notă având și variante cu + sau -), unde A ar fi nota maximă și C ar fi deja o notă insuficientă pentru promovare, studenții de la cursul profesorului în cauză primeau în medie note în jur de B+. Se poate face comparația cu sistemul de notare de la noi: un B+ ar însemna undeva în jur de nota 8. Profesorul nostru a încercat la un moment dat să dea întrebări mai grele la examen, ca să poată să identifice mai bine studenții cei mai de vârf. Notele în catalog au rămas în medie aceleași ca de obicei, DAR pe foile de examen punctajele spuneau că studentul mediu răspunsese doar la 70% dintre întrebări. Studenții au fost furioși deși nota finală în catalog pentru cineva cu acest comportament mediu a fost tot B+, ca în anii anteriori . Ideea că a reuși...

Cât valorează un om? Cam un milion până la 40 de milioane de euro de persoană – atât ar costa pe piața neagră organele unui individ dacă ar fi folosite pentru transplant, expoziții sau scopuri similare. Destui alegători români se poate să se simtă vânduți ieftin în acest context: unii se vând pe plase sau găleți distribuite în campania electorală, alții încă și mai ieftin – cu un strop de oxitocină și adrenalină stoarse de vreo campanie de presă nici-măcar-ingenioasă, suficientă doar cât să te hotărăști că acel corupt îți place și e de-al tău (orice ar însemna „al tău” - reformist, anticorupt, patriarhal, comunist, anticomunist, privatizator, etatist, liberal, conservator, ecologist, corporatist, rural, urban, tânăr, matur, înțelept, vulgar, curat, murdar, etc). Dacă ar fi să luăm doar valoarea elementelor chimice care compun un om de greutate și compoziție chimică medie , prețul materiei prime per individ se spune că ar fi vreo sută și ceva de euro. Cam tot atât ar costa ș...

Înțelegem de la știrile de zilele acestea că ani la rând SRI și DNA au folosit în comun în activitățile lor profesionale aceeași infrastructură de monitorizare a comunicațiilor private. Anume, o singură infrastructură, nominal în proprietatea SRI. Mai înțelegem de asemenea că acest aranjament a fost atipic unei societăți democratice, dar foarte eficient economic - și de aceea cât se poate de acceptabil: s-au evitat cheltuieli semnificative de infrastructură la DNA, dacă tot avea SRI infrastructura. Curtea Constituțională a spus însă recent că această stare de lucru trebuie să înceteze, deoarece SRI nu face parte din puterea judecătorească, deci nu ar avea căderea să își implice tehnica și personalul în anchete ale procuraturii. Guvernul a oferit o soluție temporară problemei ridicate de Curtea Constituțională: SRI să permită accesul nemijlocit (fără implicarea personalului SRI) al procurorilor la instrumentația de interceptare. La instrumentația SRI. Într-o piață publică de idei...

Avem în trecutul recent câteva perioade de rabat accentuat de la calitate, la nivelul întregii societăți și deci probabil și în învățământ. Au fost poate la început anii '80, când sistemul totalitar înghețase în așa măsură în propria rigiditate încât spiritul competitiv profesional, ca motor important al selectării liderilor potriviți în societate, nu avea cum să nu treacă pe un loc secundar - mult în umbra reumaticelor relații de putere feudală intrinseci Partidului Comunist. Au venit apoi anii '90, când schimbarea de sistem politic a adus ape tulburi, și nu neapărat decizii potrivite, în privința modului în care se investesc resursele morale și financiare ale societății. Încet-încet, am început să notăm că anumite lucruri merg mai greu în învățământ, că s-a pierdut din disciplină, că nu se mai învață...Unii poate am mai observat încet cum manualele de matematică sau de științe sociale par tot mai pline de greșeli de gramatică sau de clișee ilogice. Cum profesorii, dezgustaț...

În discuțiile despre eficientizarea societății noastre, în mediul universitar sau în afara lui, se face adesea apel la necesitatea conservării unor stări de lucruri pe motiv de „specific local” sau „specific național” . E adevărat că avem un specific, și că el merită păstrat măcar pentru contribuția utilă pe care o aduce în concertul națiunilor, dacă nu din mândrie, și/sau din datorie către înaintași, oricum s-ar numi ei. DAR... birocrația, ineficiența și rasismul nu fac parte din „specificul național”. Avem multe proceduri birocratice ineficiente de dată relativ recentă, multe de pe vremea dictaturii comuniste, pe care ni se propune să le socotim „tradiții” doar pentru că sunt mai vechi decât ziua de ieri . Facem prea des apel la clișeul „dar la români nu se poate pentru că ei, spre deosebire de [nemți, americani, etc] , prea sunt incapabili/leneși/răi/etc”. Nu, ceea ce descrieți acolo nu e specific național. Ceea ce descrieți acolo sunt uneltele prin care societatea românească...