Nu contează cât de alb ai părul...

Revista Nature a publicat recent un articol despre situația pensionabililor din universități, cu puncte de vedere și statistici din jurul lumii – inclusiv destule relevante și instructive pentru România. Unul dintre argumente este că menținerea la opțiunea lor și pe durata dorită de ei pe piața muncii a celor cu adevărat activi duce, chiar când ei sunt „de pensie”, la menținerea sau crearea de încă alte locuri de muncă pe lângă ei.

Articolul citează de mai multe ori o statistică legată de granturile NIH din SUA, unde „proporția tinerilor sub 35 de ani scade, iar cea a celor peste 65 de ani crește”. Ideea este suficient de des menționată și în alte contexte încât să merite mai multă atenție. Iată mai jos o variantă redesenată în limba română a graficului citat de Nature, redesenat după o altă sursă.

Evident, cei sub 36 de ani pierd teren, iar cei peste 66 câștigă. Atenție însă la procente: sub 5-10% pentru cei de la 66 de ani în sus. Să fie atât toată problema? Câteva procente? În timp ce categoria sub-36 cade de la aproape 20%... Unde sunt restul procentelor? Evident, în zona 36-66 ani. Să privim atunci ceea ce dânșii nu arată, adică graficul conținând toate categoriile de vârstă.

Vedem deci că 80-90% din granturi (fonduri) merg spre cei din zona 36-66 de ani, și că ea a beneficiat de o bună parte a scăderii din zona sub-36 de ani. Ca să fie și mai clar, să vedem acum doar tendința pe categoria 36-66.

Pe întreg intervalul, pare o creștere cel puțin la fel de impresionantă ca cea de la categoria 66+. Datele par să sugereze o maturizare a pieței muncii, pe fondul creșterii competitivității (sunt mai mulți oameni, cu mai multă experiență). Graficul de mai jos (preluat de pe site-ul NIH.gov) arată într-adevăr că media de vârstă a celor care obțin primul lor grant NIH e în creștere lentă din 1970 încoace, dar și că valorile sunt în zone în care orice despărțire arbitrară în tineri sau ne-tineri după o barieră de vârstă (fie ea 35 sau 40 sau alta) poate fi înșelătoare.

În rezumat, se poate spune că zona de vârstă 35-65 ocupă cca 90% din piața de muncă academică, și că după standardele de competitivitate de azi așa e și normal. Ea a câștigat semnificativ pe seama categoriei sub-35. Faptul că procentajul celor peste 65 de ani care vor (și pot) să rămână la vârful domeniului este în creștere ar trebui să fie motiv de bucurie societății, pentru că acești oameni continuă să contribuie profesional (evident, câtă vreme cetățeanul, și cu atât mai mult cel care lucrează în societate, e privit în calitatea sa reală de contributor, nu în cea de necaz administratorilor la care se referea postarea „trăim în România și asta le ocupă tot timpul”). Ca să parafrazez o vorbă la modă în anii trecuți: „nu contează cât de alb ai părul, important e cât și cum gândești”.