La pământ cu ei?

O jurnalistă a unui post TV din Ungaria a fost surprinsă recent pe cameră punând piedică în manieră de mahala unor imigranți arabi în timp ce aceștia încercau să spargă un cordon al forțelor de ordine maghiare de la frontieră. Ideea că având camera de filmat pe umeri, cum avea dânsa, poți pune piedică unui tată care își duce copilul mic în brațe, să-l vezi apoi trântit astfel brutal la pământ, și apoi tot tu să-i filmezi imediat în prim-plan și exclusivitate reacția iritată, pare îngrozitoare. Firesc, mass-media din lume a reacționat foarte dur, iar jurnalista a fost imediat concediată. Dar... ceea ce se vede de asemenea pe cameră este cum jurnalista este inițial ea însăși aproape dărâmată la pământ de refugiați. Că ei o agresează primii, în goana lor pe lângă forțele de ordine. Ceea ce se vede de asemenea este că ei comit un act ilegal prin acea goană. Aflați deja în Europa, în Serbia, sunt deci deja foarte departe de Assad, de ISIL/ISIS, de bombe, de foamete. Și totuși, vor mai mult, și vor să obțină acel mai mult pe cale ilegală. În calea lor bruschează forțe de ordine, bruschează jurnaliști, violează granițe, reguli, legi. Lovită de ei, jurnalista și-a văzut conaționalii din forțele de ordine depășiți. Poate solidară cu ei, a vrut să ajute la oprirea acelui act de violare a frontierei. E greșit că dânsa și-a arogat rolul de „vigilante” în acel context, substituindu-se autorităților legale. Putem presupune că nimic din lege nu îi permitea să trântească oameni la pământ în locul sau în sprijinul forțelor de ordine – în afară de cazul în care lucra de fapt pentru ele „sub acoperire”. Dar să nu uităm că e greșit și ce făceau refugiații. Când cauți bunăvoința unui om, pare nepotrivit să o faci spărgându-i geamul și intrându-i în casă cu forța. Potrivit legilor (ori din UE, ori din Siria, ori din ISIL, ori din altă parte) aceea nu mai e o cerere de bunăvoință, ci un act de tâlhărie. Cel puțin așa spune logica. Problema e că viața propriului copil e pentru aproape oricine, sirian, german, maghiar, american ori altceva, un argument suficient pentru a desfide orice logică și orice lege.

Din confortul canapelei britanice, sau al unei camere călduțe din România, e foarte comod să o condamni pe jurnalista maghiară. Ne putem întreba însă câți jurnaliști români ar fi făcut la fel, puși în situații similare: poate mai mulți, dacă e să ne luăm după tratamentul cvasi-unanim-vulturesc de de care au parte în România oamenii desemnați, prea adesea aparent arbitrar, ca ținte publice (cazul Sorin Oprescu ar fi poate un exemplu ilustrativ recent).

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nu, Bucureștiul nu fură banii Transilvaniei

Vă e frică de libertate

...cu număr. 67.