Blog Radu Silaghi-Dumitrescu

Un studiu recent arată că băieții de 15-19 ani care nu desfășoară activitate fizică dar petrec mult timp în fața ecranului (TV, calculator, orice altceva) au o densitate a a mineralelor în oaselor mai mică. În schimb, în cazul fetelor din aceeași categorie de vârstă, efectul a fost opus . Studiul a fost realizat într-o țară cu un nivel de trai dintre cele mai bune – Norvegia. E de aceea greu de crezut că „timpul petrecut în fața ecranului” e altceva decât un indicator direct al sedentarismului – adică a ceva ce există dintotdeauna, fără să fie vina lui Tesla, Edison, Marconi și alții. E evident că orice sedentar, într-o societate suficient de tehnologizată, va avea în fața lui vreun ecran. Dar oare oasele lui n-ar fi arătat la fel și fără acel ecran? Dacă în loc de TV ar fi recurs la citit, sau la cusut, sau la jucat cărți, sau la studiat, sau la dormitat, sau...? E poate bine să ne amintim că „ecranul” e un accesoriu al sedentarismului, fără a avea neapărat efecte malefice i...

În Franța legile siguranței naționale spun acum că se pot lua măsuri de supraveghere în masă a cetățenilor, inclusiv asupra unora care nu sunt suspecți de (alte) ilegalități, atâta vreme cât scopul este “defending and promoting … France’s major economic, industrial and scientific interests,” și “preventing interferences with the republican nature of institutions”. Deci, aparent, poți fi urmărit dacă vorbești de autonomie teritorială, sau de regalitate? Sau poți fi urmărit dacă defăimezi sau dacă împiedici cercetarea științifică franceză? Sau dacă defăimezi produsele franceze, poate și dacă refuzi prea ostentativ să le cumperi? Cum ar fi să se aplice la noi așa ceva? În astfel de context mi-au fost adresate recent întrebările „Vă temeți de Big Brother? Vă temeți pentru propria viață privată? Vă temeți pentru ce devine societatea?” (mulțumesc Petre Munteanu, rețeaua România 2.0). Răspunsurile mele sunt: Teama cred că implică un anumit element de impredictibilitate și de d...

Z ilele acestea are loc rectificarea bugetară , unde înțeleg că Educația și Cercetarea primesc 40 de milioane de lei în plus față de bugetul inițial, pentru Institutul Cantacuzino. Un gest decent, greu de criticat. La fel, majoritatea ministerelor primesc câte ceva în plus, ceea ce sună foarte bine. Mai în detaliu aflăm însă că serviciile de siguranță națională (STS, SPP, SIE, SRI) primesc împreună suplimentar aproape 180 de milioane de lei (de mai mult de patru ori decât Cercetarea). Este o sumă care, dacă ar fi fost folosită la Educație+Cercetare, ar fi fost suficientă pentru a asigura finanțarea pe anul acesta a aproape 3000 de proiecte de cercetare de tip „Tinere Echipe” dintre cele depuse la competiția demarată în 2014 – competiție pentru care încă n-au fost anunțate rezultatele. S-ar fi putut mai exact finanța cam TOATE PROIECTELE DEPUSE de tinerii cercetători anul trecut. Adică, finanțare competitivă în sens european pentru toate proiectele de cercetare din țară care impl...

Studii recente arată că atunci când un om se privește îndelung în față cu un câine, ochi în ochi, amândoi produc cantități sporite de hormoni specifici stărilor pozitive de spirit, și sentimentelor de legătură – chiar apropiate de cele mamă-copil. Pare greu de anticipat un alt rezultat pentru un astfel de experiment. A sta față în față nemișcat, la câțiva centimetri mai ales, cu un alt individ, mai ales cu unul din altă specie, e inerent o oarecare dovadă de încredere . Mai exact, înseamnă că nu ți-e teamă că te mușcă, nu ți-e teamă că te lovește sau zgârie, nu ți-e teamă că te scuipă, nu ți-e teamă că te înjură, nu ți-e teamă în general de vreo reacție bruscă necontrolată. Înseamnă se asemenea că nu ți-e silă – de miros, de microbi, de purici, de inferioritatea ta sau de inferioritatea lui, de urâțenia ta sau de urâțenia lui, etc. Iar dacă experiența ochi-în-ochi se repetă, evident că ambii parteneri rămân și cu dovezi concrete care reîntăresc amintirile unei interacțiuni complet...

În diverse clasamente ale coeficientului de inteligență IQ (de exemplu aici , sau aici , sau aici ), România se află printre primele ~25% țări din lume, la fel ca la orice alt indicator (locurile 40-50 din totalul de circa 200 de țări și teritorii, după cum am mai comentat pe acest blog de nenumărate ori – PIB, accidente rutiere, sănătate, violență, mașini de lux, educație, etc). Sigur, tot la fel ca în celelalte clasamente, suntem printre ultimii dintre cei mai buni 25%. Am vrea mai mult, se poate mai mult, trebuie încercat mai mult, dar poate e bine să înțelegem mai exact de unde venim, unde suntem, și ce motivație avem pentru a progresa. Pe de altă parte aceste clasamente IQ inter-țări sunt respinse de unii dintre specialiștii mai pedanți, din motive tehnice. Motivul? Procedura testului IQ implică pentru început stabilirea unei populații-țintă, apoi aplicarea testului pe un eșantion reprezentativ din acea populație, apoi calcularea mediei, apoi atribuirea din oficiu a unui ...

Ultimele două ediții de alegeri prezidențiale din România au fost marcate de două fenomene gemene. În 2009, cu scurt timp înainte de votul final s-au difuzat imagini în care unul dintre candidați ar fi lovit un copil în față cu dosul palmei. Spectaculos, odată subiectul inflamat de reacția unanimă a opiniei publice și a mass-media, el a fost transformat într-o puternică armă în favoarea celui incriminat. Astfel, la început câțiva jurnaliști, apoi un întreg tăvălug, au început să aducă exagerări știrii, transformând palma în pumn, exagerându-i intensitatea, și, mai ales, mutând complet în afara discuției punctele slabe unde candidatul trena – mai ales acela unde era acuzat de inconsecvență (promis salarii mărite la profesori și apoi făcut opusul, etc) sau frivolitate (restaurante, blonde, etc). Noile acuze contracarau dubiul despre cât de „hotărât” era, dar îi ofereau și ocazia de a centra dezbaterea electorală pe calitatea sa de victimă a unor atacuri exagerate - tocmai în co...

Uneori de numele celor care prilejuiesc reformele se leagă mai degrabă noroiul decât partea pozitivă. Oamenii care încearcă să impună mai-noul sau mai-binele sunt, prin elegante scamatorii, făcuți vinovați tocmai pentru imperfecțiunile pe care încearcă să le corecteze. Sigur, în paralel, li se și reproșează că „iar le trebuie reforme”. Iar apoi, dacă reformele încercate ajung să nu aibă succesul scontat din cauză ca au fost făcute doar pe jumătate , cei care le-au înecat sunt primii critici ai inițiatorilor. Există în acest context la noi un curent, pe care l-am văzut activ și în Rusia, de a respinge sistemul universitar Bologna pentru că... lumea e rea . Adică, invocând probleme reale dar care nu au drept origine sistemul Bologna. Citesc în revista Observator Cultural că „ Î ncepînd cu anul universitar 2005-2006, România s-a aliniat, aproape fără nici o dezbatere publică serioasă, la sistemul european de educaţie universitară așa-numit Bologna (în urma acordurilor semnate ...