Luați lumină și funie

Fie că suntem sau nu foarte angajați social, atitudinea față de viața publică ne e filtrată, mai mult decât am vrea să credem, de sursele de informare pe care le folosim – în mare parte de presă. Preferințele pe care le avem în materie de presă sunt în general subiective și legate de cercul social în care ne mișcăm – și foarte rar bazate pe evaluări obiective, verificabile, numerice. Chiar și așa subiective, ele sunt uneori extreme. Comentând iminenta executare/închidere a unui post de televiziune incomod, un prieten spune pe Facebook (citez din memorie): „problema e că au apucat să își expună punctul de vedere public. Trebuiau închiși înainte să deschidă gura”. E o obișnuință pentru mulți să dea în numele democrației și libertății astfel de verdicte demne de cele mai crunte dictaturi. În parte și datorită faptului că sursele lor de informare sunt otrăvite de disfuncționalități după cum se vede mai jos. Vă propun așadar aici un exercițiu de evaluare numerică și nepartizană a câtorva surse de informație:

1. Presa cu surse neclare de venit
Cum spuneam anterior, specialiștii media au compilat deja de ceva vreme datele de mai jos:
Postul*
Cifra de afaceri**
Profit**
Audiențe***
UTV
458596
18%
0.1
Antena 3
15774136
1%
1.6
ProTV, Acasa, Acasa Gold, MTV, ProCinema, Sport.ro, ProFM
1234075340
-5%
4.4
TVR
527667665
-7%
1.1
B1 TV
49048245
-9%
0.6
Antena 1, Antena Stars, Zu TV, Euforia
59091864
-9%
3.6
Etno TV
924466
-19%
0.3
Kanal D
17499437
-24%
1.7
Prima TV
12740852
-29%
0.7
Taraf TV
334576
-37%
0.1
Nasul TV
171.4425
-40%
0.0
Romania TV
6139513
-69%
1.0
Look TV
2375397
-94%
0.0
Transilvania Live
1534118
-205%
0.0
Realitatea TV
4198172
-289%
0.5

*grupate după compania comercială care le gestionează, în ordinea descrescătoare a profitului
**sumele în RON; media pe 2013 și 2014; profitul procentual este raportat la cifra de afaceri
*** „rating” în procente din populația totală conform datelor CNA pe întreaga durată a lui 2014; pentru trustul Pro, datele sunt compilate de pe site-ul ARMA

Cu două excepții, toate companiile TV din tabel au profit... negativ. Pierderile lor cad în general în seama mediului economic – adică a noastră a tuturora, în diverse proporții. Le putem socoti atunci pe aceste televiziuni, într-o anumită măsură, de stat. Dacă urmărim traseul banilor veniți explicit chiar de la stat (prin publicitate, finanțare de ONG-uri și proiecte, asocieri cu entități de stat, amânări sau scutiri de taxe, sau în alte feluri) afirmația capătă încă o valență. Dacă aproape toată presa TV e de stat, atunci Decembrie 1989 nu a adus o schimbare de esență ci doar o reorganizare a tagmei care controlează resursele statului, și a mecanismelor prin care o face.
Cum ar fi să permitem participarea la competiția pentru audiență doar a televiziunilor care nu au datorii? Am ajunge probabil la un mediu mai sănătos din punct de vedere moral. Un mediu în care minciuna și lipsa de calitate ar fi dur descurajate – pentru că ar aduce falimentul.
Cum ar fi, de fapt, să aplicăm același principiu oriunde? În presa scrisă? Pe internet?

2. Presa care vinde scandal/violență pentru profit
O să spuneți poate că în presă profitul se face numai vânzând scandal și violență. Nu e adevărat. Reiau aici dovada prezentată anterior:
Post
Violență
Audiență
Profit
Prima TV
21.00%
3.00%
-29.00%
Pro TV
19.00%
15.00%
-5.00%
Antena 1
16.00%
13.00%
-9.00%
Kanal D
10.00%
7.00%
-24.00%
B1 TV
8.00%
2.00%
-9.00%
România TV
4.00%
4.00%
-69.00%
Realitatea
3.00%
2.00%
-289.00%
Digi 24
3.00%
1.00%
-
TVR 1
3.00%
4.00%
-7.00%
Antena 3
2.00%
7.00%
1.00%
E de notat că dincolo de tendința reală de corelare între violență și audiență, două televiziuni (TVR1 și Antena 3) au în realitate un raport audiență/violență supraunitar și semnificativ mai bun decât restul plutonului. Poate nu întâmplător, sunt tocmai două dintre posturile care ar fi acceptabile și din punct de vedere financiar, după standardele internaționale. Dacă le-am elimina pe cele două din graficul de mai sus, coeficientul de corelație ar crește de la un neglijabil 0,31 la o valoare de peste 0,9 – corelație aproape perfectă; "perfectă" ne-ar fi atunci și lumea în care n-am mai avea motive să ne îndoim că mass-media prin definiție înseamnă violență/impostură/mizerie.

Pe de altă parte, între profitabilitate și violență nu prea pare să existe corelație:


Se poate pune întrebarea dacă în analiza de mai sus e corect să urmărim audiența generală a postului, și nu doar pe cea a știrilor. Din acest motiv, aș cita tocmai lista audiențelor emisiunilor de știri. Dintre cele mai urmărite 10 de emisiuni de știri la nivel național, cinci aparțin ProTV (locul doi la ponderea știrilor cu violență), patru Antena1 (locul trei la violență) și una...Antena3 (ultimul loc la violență). Dacă extindem lucrurile la cele mai urmărite 30 de emisiuni de știri, regăsim într-adevăr aici cinci emisiuni ProTV, cinci Antena1, două KanalD, cinci RomâniaTV, una de la TVR1 și... zero de la Prima TV (primul loc la violență) sau 11 de la Antena3. Nicio corelație clară între conținutul de violență și audiențe.

Cred că violența (fizică ori morală) din presă nu este „ceva ce cere lumea” și nu este un efect al „consumerismului” sau al „comercialului”. Este pur și simplu manifestarea indolenței unor jurnaliști, care aleg calea ușoară a șocantului pentru a atrage atenția, profitând de faptul că există un reflex natural să acordăm atenție informației care sună amenințător. Mai e apoi elementul credibilității: într-o lume în care se spune că „toată lumea minte”, și mai ales „se minte poporul cu televizorul”, știrile despre crime și accidente oferă certitudinea realității palpabile spre deosebire de știrile din „politică”, „economie” sau „cultură” unde, pe scurt, e prea adesea doar vorba de vorbe.

3. Presa supusă comuniștilor
E foarte populară în spațiul public dela noi „acuzația” că unele firme au profit foarte mare... de parcă rostul unei firme în capitalism e altul decât să facă profit. Da, era o crimă să vinzi scump – dar numai pe vremea comuniștilor. Presei române pare că îi e un dor acut de comunism... doar că îi e rușine să recunoască acest dor; mai că îți vine să spui, vorba reclamei TV pentru pateu vegetal: îți plaaace, știu că îți plaaace! Presa înfierează în cor și transpartinic pe oricine „face afaceri”, „are conturi”, „are off-shore”, „are interese economice în”, „are legături cu oameni de afaceri”, „are contracte cu...” etc. 
Să încercăm însă și o abordare directă a problemei. Există în lume, după câte știu, cam trei țări oficial comuniste: China, Cuba și Coreea de Nord. Ultimele două sunt mici și de aceea adesea neinteresante pentru majoritatea audienței de presă de la noi. China în schimb... Să vedem ce fel de știri  presa românească despre China. Vă reamintesc, e vorba de presa dintr-o țară (România) care a scos în afara legii partidele comuniste; o țară unde acuzația publică „e omul rușilor” poate sugruma o carieră politică prin implicația că „e omul comuniștilor și adeptul restaurației comunismului și dictaturii”. Dar să lăsăm rușii deocamdată, de vreme ce ei au renunțat oficial la comunism acum vreo 20 de ani, iar Putin are simpatia nu doar a rușilor ci ocazional și a politicienilor SUA de dreapta. Să ne întoarcem la China – o țară oficial comunistă. Ce spun câteva dintre site-urile de știri românești despre China, conform unor căutări efectuate în 5 mai 2016:

Realitatea.net are circa 1000 de rezultate la o căutare cu „China”. Dintre acestea, cam 40% conțin cuvântul „comunism”, și 2% cuvântul „dictatură”. În schimb 100% conțin cuvântul „mondial”, 60% cuvântul „putere” și 20% cuvântul „remarcabil”. Mesajul acestor statistici este: China e o putere mondială, cu aspecte remarcabile, și care se întâmplă să fie comunistă.

Hotnews.ro are cca 1100 știri care conțin cuvântul „China”, dintre care 1% fac referire la comunism, 1% la dictatura, 17% la mondial, 7% la „putere” și 0% la „remarcabil”.

Antena3.ro vina cu cca 5000 de știri despre China, din care 10% includ cuvântul „mondial”, 4% putere, și 0% includ cuvintele „comunism” sau „dictatură”. Procente similare găsim pe adevarul.ro (cca 3300 rezultate, cu 1% dictatură, 5% mondial, 2% putere, 0% dictatură) și dcnews.ro (cca 400 rezultate, cu 1% putere și 0% la celelalte capitole).

În medie, statisticile de mai sus spun că este de mai multe ori mai probabil ca o știre despre China să facă referire în presa română la aspecte pozitive legate de puterea mondială, decât la comunism sau cu atât mai puțin la dictatură.

O analiză mai detaliată se poate face dacă studiem individual fiecare dintre acele articole. Cum câteva mii ar fi prea multe pentru o simplă postare pe blog, am ales să analizez, de pe fiecare dintre site-urile numite mai sus, ultimele 20 de știri cu subiectul „China”. Să vedem ce ne oferă...
Pe realitatea.net, 0% dintre aceste ultime 20 de știri despre China se referă la dictatură sau la comunism; în schimb 30% se referă la puterea ei financiar-industrială, 10% la cea forțele ei de ordine și militare și la politica ei internațională, iar 45% se referă la aspecte cotidiene interesante – din domeniul tabloid, știință, sport. În total, 100% dintre aceste știri ne vorbesc despre un centru important de putere mondială – și destule dintre ele te fac să o invidiezi sau măcar să o temi.
Procente foarte similare se regăsesc pe celelalte patru site-uri citate, cu singura observație că la unul dintre ele subiectele tabloid/știință/spectaculos/sport urcă până la 65% din total.
Discursul nostru public este pe de o parte „anticomunist” și pe de altă parte cât se poate de amabil cu singurul stat comunist notabil. Amabilitatea mie mi se pare un element de decență. Discursul „anticomunist” rămâne însă în aceste condiții cel puțin inconsecvent cu substanța din spatele lui. Nu vreau să rezulte că vreau mai mult "anti" sau mai mult "pro"; tot ce sper este să avem mai multă consecvență în ceea ce facem și în ceea ce spunem.

4. Presa care vinde minciuni
Potrivit cercetătorilor, așa-zisele sale succese de „predicție” sau „viziune” ale lui Nostradamus sunt în majoritate inventate ulterior morții lui și susținute prin traduceri greșite, falsuri scrise de către necunoscuți mai recent, ori pure invenții cu scop publicitar. În aceste condiții, instituțiile de presă nu ar avea de ce să ne transmită săptămânal articole despre „profețiile” lui. Și totuși, o fac. 
Site-ul verificasursa.ro/ prezintă o listă a surselor de pesudoștiință din România – pagini de internet care ar trebui consultate numai cu reticență. Pe ele în general vom găsi inevitabil „știri” despre Nostradamus și subiecte similare. Acestă listă ar fi: cocoon.ro, fluierul.ro, vremuritulburi.com, nedreptate.net, expunere.com, descrieri.ro, cunoastelumea.ro, activenews.ro, aflasitu.ro, infoAlert.ro, cyd.ro, efemeride.ro, nationalisti.ro, nasul.ro, nuv.ro, social-media-romania.eu, searchnewsglobal.wordpress.com, lovendal.ro, ziaristionline.ro, yno.ro, caplimpede.ro, secretele.com, napocanews.ro, stirinefiltrate.ro, dzr.org.ro, stiri-extreme.ro, ro.blastingnews.com, onlinereport.ro, obiectiv.info, dailynewsro.com, soim.ro, gandeste.org, recentnews.ro, eufrosin.wordpress.com, criterii.ro, reporteronline.net, lupuldacicblogg.wordpress.com, incorect.org, ro.blastingnews.com, inliniedreapta.net, aktual24.ro, stireazilei.com, flux24.ro, deretinut.net, ziaruldegarda.ro, presalibera.net, teinformam.ro, internet-bun.info, perfectmedia.tv, stiriblana.pw, impactpress.ro, us24.ro. Și totuși, dincolo de aceste pagini de internet relativ noi sau relativ puțin cunoscute, Nostradamus e prezent și în publicații „mainstream”. Iată câteva exemple la întâmplare (colectate la 29.08.2016, raportat la totalul articolelor prezente pe site luând ca referință numărul articolelor care menționează „România”):


Celor care expediază subiectul "Nostradamus" ca "tabloid" li se poate spune că greșesc: se vede din graficul de mai sus că există publicații de divertisment care au aceeași "proporție de Nostradamus" cu cu cele mai generaliste sau "quality". Celor care argumentează că presa e „nevoită” să abordeze subiecte facile pentru că „așa vrea publicul”, li se poate spune că greșesc. Între audiență și numărul de articole cu Nostradamus NU există deloc o relație directă:

Presa (cea generalistă exact la fel precum cea științifică) este datoare să aducă dovezi pentru fiecare afirmație pe care o face. Cazurile agențiilor de presă (Agerpres și, într-o oarecare măsură și Hotnews) ne arată că se poate, de exemplu, și fără „Nostradamus”.

O altă formă de pseudoștiință comercială este expresia „studiile au arătat”. O numesc „pseudoștiință comercială” pentru că ea se pretinde informată de „studii” dar de fapt nu le citează; cititorul rămâne să creadă pe cuvânt afirmația, transformându-l pe ziarist/autor într-un fel de nou preot al unui nou-înființat „cult al presei”. Iată cât de des apare această expresie în câteva pagini de internet mai cunoscute (proporție calculată după metodologia menționată anterior):

Multe dintre aceste articole tratează pseudoștiințific (fără a cita dovezi verificabile științific, exagerând semnificativ) subiectul altfel foarte serios al „antioxidanților” - cei care (pretind unii fără dovezi) VINDECĂ ORICE BOALĂ și ÎMPIEDICĂ îmbătrânirea și CURĂȚĂ tenul de NU O SĂ-ȚI VINĂ SĂ CREZI etc. E atunci instructiv să privim și proporția de „antioxidanți” pe paginile de internet citate mai sus:

Este oare nevoie de aceste practici? Cu siguranță nu! În expresia „studiile au arătat”, ar fi fost suficient să se introducă un link, sau o paranteză cu câteva cuvinte, care să ne spună exact care studii. Cât despre tratarea senzaționalistă a subiectului antioxidanților, aici revenim la celebra lozincă „publicul vrea circ, scandal etc...”. Să vedem așadar cu dovezi numerice cât de mult vrea publicul senzaționalism. Graficul de mai jos prezintă proporția de știri care invocă „senzațional” sau „incendiar”, în comparație cu audiența respectivelor pagini de internet (aceleași ca în graficele de mai sus). Coeficientul de corelație senzațional-audiență e esențialmente zero!

Dacă eliminăm din grafic cele două pagini de internet care își asumă oficial rolul de publicații de divertisment, corelația senzațional/incendiat-audiență rămâne tot foarte mică:

Dacă eliminăm și a treia publicație cu scor mare de senzaționalism (despre care se vede și în graficele cu „studiile au arătat” că ar fi și ea mai similară celor de divertisment în sens comercial), rămânem cu un set de site-uri unde corelația senzaționalism-audiență începe să se simtă. Insist însă să notez că această corelație nu este adusă de publicațiile tabloide, ci dimpotrivă! 

Putem lăsa la latitudinea cititorului să verifice dacă poate cuvintele „senzațional” și „incendiar” nu sunt suficient de reprezentative pentru caracterul senzaționalist sau tabloid al unei publicații. În ce mă privește, am încercat și cuvinte mai puțin serioase, obținând rezultate similare.
Datele de mai sus îmi sugerează că „tabloidele” nu își datorează audiența pur și simplu apelării la senzaționalism. Că resortul primar al audienței nu este scandalul (sau, cum am mai arătat aici, violența), ci altceva. Deocamdată toată lumea "intelectuală" persistă în clișeul deplângerii „tabloidizării” ca principală sursă a răului din discursul public. Datele de mai sus, ca și celelalte citate aici, sugerează că acest clișeu nu are acoperire completă în realitate.
În opinia mea „audiența” din presă ține, exact ca în presa științifică, de credibilitatea difuzorului/autorului. Această credibilitate poate fi întărită de profesionalismul fiecărui articol, dar și de imaginea de forță și încredere pe care o au autorii sau publicația față de cititori. Există publicații (sau, generic, vectori de imagine de orice fel, ca de exemplu politicieni) care încalcă sistematic limite pe care societatea, sau părți ale ei, le consideră „tabu”. Atunci când autorilor nu li se întâmplă nimic în ciuda încălcării acestor limite, atunci când ei demonstrează prin propriu exemplu că nu pot fi opriți de limite care pe alții îi opresc, crește inerent și măsura în care spectatorii percep publicația sau autorul ca „puternici” - în același fel în care în orice fel de asociere din lumea vie este respectat cel care demonstrează cel mai des că își știe impune prin forță voința. Această „putere” aduce instinctiv o formă de respect – ceea ce se va traduce și prin audiență pentru publicația respectivă, pentru vectorul de imagine respectiv.

Există în discursul public câteva teme durabile și toxice de pseudoștiință – ca de exemplu terapiile „alternative”, „alimentele-minune”, teoriile conspiraționiste, capacitățile „paranormale”. Majoritatea acestor eforturi de indexare a site-urilor de pseudoștiință sunt subiective și neuniforme: cineva a notat, simplu, că anumite site-uri „abundă” în pseudoștiință – și le-a marcat ca atare. Dar ce înseamnă „abundă”? Cât de multe pagini? Cât de multe raportat la totalul de subiecte de pe site? Cât de multe raportat la audiența paginii?
Vă propun mai jos un semafor al adevărului științific în presă, bazat pe un calcul automat, obiectiv, care ia în considerare popularitatea paginii, numărul de articole de pseudoștiință pe 14 teme pseudoștiințifice reprezentative, și (ca referință) numărul de articole pe o temă non-pseudoștiințifică.

Analizele anterioare creditau câteva site-uri (dintre care unele incluse și în analiza de față - cyd.ro, criterii.ro, caplimpede.ro, obiectiv.info, descoperă.ro) ca fiind de departe printre cele mai notabile și de privit cu circumspecție sub aspectul pseudoștiinței. Analiza cantitativă prezentată aici arată că ele sunt de fapt egalate sau depășite de destule alte site-uri în difuzarea de pseudoștiință –printre care destule privite în general ca „mainstream” (adevărul.ro, ziare.com, realitatea.net, hotnews.ro).
În analiza de mai sus un singur site are „verde” curat – cotidianul.ro – în timp ce alte câteva sunt de asemenea aproape.
(Pentru analiza "semafor" pe fiecare site au fost efectuate căutări separate, cu cuvintele cheie: alopat, antioxidanti, ayurveda, chakra, detoxifiere, masonerie, nibiru, nostradamus, numerolog, reiki, superaliment sau super-aliment, Tartaria, (baba) Vanga, Zamolxe. culorile reflectă abundența acestor termeni psudoștiințifici în raport cu unii normali, conform detaliilor de aici).

5. Presa "pro-rusă"
În discursul public de la noi și din alte țări membre NATO, Rusia este un subiect des întâlnit. Se aduc acuze anumitor vectori de imagine publică, potrivit cărora ei ar fi „oamenii Rusiei”.
În acest context e poate util să continuăm seria datelor numerice comparative despre presa din România, cu ochiul cititorului nu cu cel al specialistului sau jurnalistului, uitându-ne cine cât de des publică despre, de exemplu, Rusia:

Două publicații dintre cele analizate au un interes cel puțin dublu față de Rusia, comparativ cu media celorlalte și comparativ cu un posibil punct de referință care este agenția națională de presă Agerpres. Se poate ca datele de mai sus să fie afectate de măsura diferită în care publicațiile respectivă se preocupă de politica externă. Pentru a exclude această eventualitate, ne uităm la aceleași date dar împărțind acum la numărul de articole care au ca subiect Mexicul (o țară suficient de departe de România, suficient de notabilă pentru a constitui subiect de politică externă, suficient de puțin implicată în viața politică românească). Cine publică mai mult despre politica internațională va publica mai mult despre Mexic, deci probabil și despre Rusia. Dacă vom face raportul publicațiilor pe cele două subiecte, el ar trebui însă să fie similar la toate publicațiile – în afară de cele care într-adevăr țin să ne vorbească despre Rusia mai mult decât despre alte țări. Iată:

Există așadar câteva publicații care vorbesc despre Rusia aproape dublu decât media.
Similar, ne putem uita cât de des menționează aceste publicații capitala Rusiei comparativ cu capitala României:

Se poate vedea că există câteva publicații care țin neapărat să ne vorbească de Moscova (cam tot la al doilea articol despre București apare și unul despre Moscova), dar și altele mult mai puțin interesate.
Date similare se pot prezenta pentru încă două țări relativ apropiate geopolitic de Rusia. Să începem cu China (aceeași metodologie ca în prima figură din această serie):

Se vede astfel din aceste figuri că, așa cum este natural, cei mai mari „fani” ai Moscovei sunt de asemenea interesați și de China.
Să încercăm și Ungaria, după aceeași metodologie:

„Fanii” Rusiei și ai Chinei sunt de asemenea interesați și de Ungaria mult peste medie. În plus, identificăm și un al treilea site cu un interes aparte pentru Ungaria dar nu și pentru celelalte două țări.

Întrebări precum "România sau Rusia?", folosite în figurile de mai sus, țin de o retorică anacronic-conflictuală. Cred însă că este util, când ne căutăm informație de zi cu zi, să știm cu date concrete numeric și verificabile (și nu doar din impresii subiective) ce fel de surse sunt acestea și cum se compară ele cu altele. Anomaliile legate de un subiect sau altul, fie că e vorba de Nostradamus fie că e vorba de Moscova, pot fi buni indicatori ai unor surse care susțin practici de publicare atipice (fie întâmplător fie pentru că au ambiția de a modifica opinia publică nu doar de a o informa). Graficele de aici ne arată publicații care sunt interesate de Rusia mai mult decât altele. Acesta este sensul în care folosesc termenul "pro-rus" - singurul sens verificabil cu date de către mine. Se prea poate ca multe dintre articolele respective să fie în fapt, prin conținutul lor, "anti-ruse". Din punct de vedere al imaginii însă, "any publicity is good publicity" așa că titlul se justifică - cu atât mai mult dacă ne amintim de concepte precum Operațiunea Northwoods, pe care am discutat-o aici anterior. La limită însă, nici "pro" nici "anti" nu ar trebui, în opinia mea, să își aibă locul în politica internațională sau în orice alt fel de politică. Liderii, politicienii, sunt plătiți pentru a asigura bunăstarea și siguranța contribuabililor, nu pentru a-și angaja țările în curse absurde pentru putere, sau pentru a genera și întreține conflicte.

6. Concluzie
Cred că e bine să reflectăm la astfel de lucruri înainte să ne hotărâm că știm adevărul, că x merită spânzurat, y tras în țeapă, z închis, t interzis. Înainte de a ne jigni prietenii, cunoștințele, rudele, colegii etc numindu-i ciumă roșie, slugi corupte, slugi sorosiste, slugi băsiste, trădători de țară etc, urându-le să fie uciși, violați, încarcerați, trepanați etc. Ziua în care vom curăța din spațiul public mizeria expusă mai sus... va fi foarte diferită de cele de azi.

7. Presa interesată politic
După publicarea secțiunilor anterioare, am fost întrebat repetat: „da, dar implicarea politică a acelor instituții de presă? Aceea ne interesează pe noi!”. În realitate, graficele de mai sus se referă la date concrete și verificabile științific. Ar fi logic să abordăm politica (dacă vrem așa ceva) cu ele în minte – pentru că într-o lume politică în care atitudinile se referă mai mult la promisiuni prin definiție greu de cuantificat (ex., „îndrăznește să crezi”, „votăm pentru visul nostru”, „să trăiți bine”, „ai cu cine”) decât la fapte verificabile, afilierea la o linie politică riscă altfel să aibă mai mult de-a face cu credința pseudo-religioasă decât cu logica. De aceea cred că e util să verificăm pe subiecte non-politice cine vinde gunoi sau cine are agende diferite de agenda publicului – și abia apoi să încercăm să chestionăm aspecte politice.
Pe de altă parte adeziunea politică a instituțiilor de presă este ea însăși un subiect discutat cu patimă și în general fără argumente numerice verificabile. Poate că de aceea câteva date concrete statistice ne pot ajuta să avem o vedere mai clară. Pentru aceasta, urmând proceduri similare cu cele de la capitolele anterioare, am efectuat pe paginile de internet ale instituțiilor de presă căutări după cuvinte reprezentative pentru curentele politice reprezentate în parlament. Nu am putut efectua căutări după numele partidelor, deoarece unele pagini refuză căutări pe cuvinte prea scurte (ex. PSD, PNL, USR) iar pe unele căutarea după numele integral al formațiunii politice devine complicată din cauza cuvintelor cu caracter prea comun („social”, „național” etc) dar și a faptului că nu totdeauna în articole se explicitează numele complet al partidului. Nici căutările după numele președinților de partid nu au fost peste tot fezabile, unii având nume prea comune iar alții fiind în funcție de prea puțin timp. Am ales de aceea câte un nume din fiecare partid, cât mai la vârful ierarhiei și cât mai puțin comun: Dragnea (PSD), Gorghiu (PNL), Goțiu (USR), Tăriceanu (ALDE). La acestea s-au adăugat căutări separate după „UDMR” și respectiv după „proteste”. În cele prezentate mai jos, rezultatele pentru „proteste” și USR sunt prezentate agregat sub eticheta USR+, de vreme ce acest partid este conform unei bune părți a opiniei publice complet congruent cu protestele de stradă din ultima vreme din România. Pentru fiecare site a fost calculat raportul între numărul de rezultate pentru un anumit partid și respectiv suma numerelor de rezultate pentru toate partidele/căutările. În unele cazuri (în special pe pagini non-generaliste precum cele de sănătate sau tabloide) numărătoarea a necesitat intervenție suplimentară pentru eliminarea rezultatelor nerelevante, întrucât rezultatele erau dominate de alte subiecte; de exemplu, numele unui politician coincidea cu numele mai multor doctori de pe o pagină de sănătate; sau, pe o pagină de tabloid, subiectul „proteste” se referea exclusiv sau aproape exclusiv la proteste din străinătate sau la proteste sindicale. În rest însă, cuvintele-cheie alese s-au dovedit a acoperi în general subiectul dorit, cu trei observații. Prima, că în multe cazuri articolele despre un partid (adesea în favoarea sa) ajung să nominalizeze și oponenții săi – astfel că supraexpunerea unui partid într-un site poate fi provocată fie de laude excesive fie de critici excesive. A doua, că numele foștilor prim-miniștri/președinți le aduc un plus de vizibilitate care ține de funcțiile trecute nu de cele prezente – inclusiv cu ecouri disproporționate în presa tabloidă. A treia, că acoperirea subiectului prin cuvintele cheie alese este incompletă: pe de o parte partidul/curentul respectiv este reprezentat de multe alte persoane/instituții, iar pe de alta coincidențele pot afecta rezultatul numeric concret; am încercat însă să evit astfel de efecte, așa cum am spus mai sus.

Iată așadar datele sintetice:





În cazul PSD, PNL și USR se remarcă diferențe mult mai mari de pondere între diferitele publicații – ca indiciu că pe aceste teme există o tendință a unora dintre instituțiile de presă de a promova o agendă proprie, distinctă de ceea ce există în medie pe piață. E important însă de făcut diferența între existența unei agende proprii și (1) faptul că e justificat ca ea să existe (poate că e o încercare de manipulare a pieței de idei, sau poate că, invers, e o încercare de a trece dincolo de manipulările care domină piața) sau (2) faptul că agenda e pozitivă sau negativă în legătură cu subiectul respectiv (în mai multe cazuri, se scrie despre un subiect în special pentru a lupta împotriva lui nu pentru a-l lăuda).
Frecvența apariției respectivilor termeni politici în fiecare publicație se corelează în general la un nivel de r=0,5 – 0,7 după cum se vede în tabelul de mai jos – cu excepția ALDE-PMP-UDMR, ale căror frecvențe de apariții care se corelează între ele aproape perfect.
PSD PNL proteste USR ALDE PMP UDMR
1.00 0.51 0.66 0.47 0.71 0.58 0.69 PSD
0.51 1.00 0.57 0.51 0.58 0.62 0.63 PNL
0.66 0.57 1.00 0.68 0.63 0.72 0.74 proteste
0.47 0.51 0.68 1.00 0.51 0.53 0.62 USR
0.71 0.58 0.63 0.51 1.00 0.92 0.95 ALDE
0.58 0.62 0.72 0.53 0.92 1.00 0.92 PMP
0.69 0.63 0.74 0.62 0.95 0.92 1.00 UDMR

8. Sinteza
Revin în aceste condiții cu o sinteză a tuturor datelor de mai sus. În tabel sunt enumerate cele două direcții politice în supraexpunerea cărora publicația respectivă depășește cel mai mult media (în cuvinte simple – subiectele politice pe care exagerează cel mai mult; în unele cazuri o a doua direcție clară nu a putut fi identificată și s-a marcat ca „-”). În coloana de alături este marcată natura acelor exagerări de expunere: critică față de majoritatea politică sau față de opoziție. Pentru completarea acestei coloane au fost luate în considerare cele mai recente articole dedicate pe site celor două subiecte de pe coloanele anterioare; acolo unde articolele erau critice pentru ambele direcții politice (majoritate vs. opoziție) câmpul a fost marcat cu „-”. Rezultatele de pe această coloană nu înseamnă neapărat că o publicație este neutră politic – ci doar că, dintre cele două direcții cele mai discutate în acea publicație, fie cele două sunt opuse una alteia și tratate neutru, fie sunt opuse una alteia și tratate critic, fie sunt din aceeași tabără dar tratate una critic și cealaltă non-critic. În tabel sunt sintetizate de asemenea toate datele din capitolele anterioare. Astfel, codul de culori este cel din semaforul pentru pseudo-știință discutat mai sus: de la verde pentru site-urile „curate” la roșu pentru cele pe care abundența relativă a pseudo-științei este mare. Sunt reluate de asemenea sintetic datele legate de violență, profitabilitate sau supraexpunere a altor subiecte discutate mai sus. Cu „nd” sunt marcate cazurile în care nu avem încă date.


Dacă datele din tabel sunt corecte, atunci ar fi probabil util:
  • să evităm publicațiile marcate cu roșu sau galben și să le preferăm pe cele marcate cu verde, pentru că dacă ne oferă neadevăruri pe probleme verificabile simplu cum sunt cele științifice... e probabil că vor face la fel și pe subiecte mai complicate
  • să evităm publicațiile care nu se susțin financiar prin forțe proprii: ele depind poate prea mult de opiniile finanțatorului care le menține pe linia de plutire
  • să evităm publicațiile care promovează exces de violență
  • să evităm publicațiile care au preferințe politice, respectiv să știm către ce direcție politică își deformează discursul și să aplicăm un coeficient de corecție înainte să luăm de bune verdictele propuse acolo

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Nu, Bucureștiul nu fură banii Transilvaniei

...cu număr. 67.