Încet cu progresismul pe scări

Tumbele populiste pe marginea „definirii familiei tradiționale”, cu care politicieni din toate partidele au încercat să mai eludeze răspunderea de a prezenta programe coerente și oameni competenți, par să aducă tot mai în atenția publică termenul de „progresist”. De asemenea, și dezbaterile despre vaccinare.

Adepții vaccinării obligatorii se etichetează sau sunt etichetați „progresiști”, pe motiv că în opinia lor vaccinul (ca tehnică modernă/recentă) ține de progres. Oponenții „tradiționalismului” legat de familie – de asemenea „progresiști”, pe motiv că vor să schimbe ceva existent, iar orice schimbare ar însemna progres. Generația Facebook – de asemenea „progresiști” pentru că folosesc o tehnologie nouă, nu una veche. Promotorii drepturilor omului - „progresiști” pentru că însuși conceptul de „all men are created equal” e relativ recent. Cei care acceptă imigranți - „progresiști” pentru că invocă drepturile omului. Cei îngrijorați de încălzirea globală - „progresiști”, pentru că subiectul e adus în atenție de tehnici moderne de analiză științifică.

În opinia mea „progresismul” reprezintă o perdea de fum dincolo de care realitatea este mult mai simplă, cu două tabere: cea a Puterii și cea a democrației. În toate disputele citate mai sus, una dintre tabere dorește să impună altora propria putere nu cu argumente logice, nu cu dovezi incontestabile, ci cu forța brută a lui „așa trebuie”, „majoritatea o cere”, „nu înțelegi știința”, „eu știu mai bine”.

În momentul în care susții obligativitatea a orice doar pentru că așa ai auzit și „așa se face” (și nu pentru că ai înțeles și știi să le explici și altora motivele care te animă), se cheamă că pur și simplu dorești mai multă putere pentru tine și cei ca tine. Simți prea multă nesiguranță în jur. Ai vrea o lume asupra căreia să simți că este, și mai ales că tu ai, mai mult control. Într-o cazarmă. Oricare ar fi subiectul dezbaterii – de la vaccinare la căsătoriile (ne)tradiționale la încălzirea globală la alimentație la Facebook sau la drepturile omului, indiferent că sunt "pro" sau "contra", oamenii Puterii au constant același discurs, care duce inevitabil la niște interziceri, niște verificări, niște controale, niște registre, niște pedepse și neapărat mai multă supunere a cetățeanului față de Putere. Veți regăsi aici pe cei scârbiți de „inferiorii” cărora ar mai trebui să li se mai ia din drepturi... că prea votează cu cine nu trebuie, prea se informează de unde nu trebuie, prea nu ni se supun, prea nu ne respectă, prea există. Îi veți regăsi pe oamenii Puterii atât între "progresiști" cât și între "tradiționaliști". Pentru că nu subiectul dezbaterii îi definește, ci uneltele pro-totalitare la care recurg.

Eu cred că mă aflu în cealaltă tabără. În tabăra celor pentru care „mijloacele” nu sunt doar un detaliu pentru care „scopul” să constituie o scuză. Dacă adevărul, dreptatea, lucrul corect sau chiar supraviețuirea ar fi posibile doar prin folosirea înșelătoriei, a nedreptății, a incorectitudinii... aș prefera să nu supraviețuiesc. Dacă sunt convins de utilitatea vaccinurilor, am datoria să îi conving și pe alții – cu argumente nu cu forța brută. Dacă cred că niște drepturi trebuie acordate, am datoria să le acord așa cum sunt ele – ca drepturi ale oricui nu ca limitări ale altora. Dacă cred că un anumit element de tehnologie modernă e util și sigur, am datoria să încerc să conving cu argumente verificabile – dintre care „progresul” sau „orice schimbare e un progres” nu fac nicidecum parte.

Nu știu care e eticheta potrivită pentru tabăra mea. E vorba în principiu de libertate, de democrație, de raționalitate. Dar numai dacă le înțelegi până la capăt. Dacă în numele libertății îți trimiți oponenții la închisoare, dacă în numele democrației ignori argumentele celor care ți se pare că ar fi minoritari, dacă în numele rațiunii ignori logica altora... atunci aceea nu mai e libertate, democrație ori raționalitate.

Cât despre „progres”... în opinia mea istoria ne învăță că e inevitabil și implacabil. Nu neapărat liniar, nu neapărat fără regrese locale – dar, la scară istorică, e inevitabil. Atâta doar că nu trebuie să confundăm progresul cu schimbarea. Progresul aduce adesea schimbări; reciproca nu e obligatoriu valabilă. Esența progresului ține, cred, nu de a le lua oamenilor lucruri (deși adesea chiar li se iau – dar li se dau altele mai utile), nu de a-i schimba (deși adesea înseamnă și asta), ci de a construi o societate mai robustă și mai funcțională pentru fiecare dintre membrii ei.