Cum sunt dezinformați rectorii europeni și revistele Nature sau Science

Pe scurt: seria de articole și comunicate din ultima vreme, de la Nature, Science, European University Association și altele, reflectă câteva aspecte explicit criticabile ale cercetării din România (sub-finanțarea cronică, ineficiența administrativă, impredictibilitatea, excese de instituționalism în alegerea evaluatorilor de proiecte – ca de exemplu cerința de a lucra în țară și de a avea „autorizație de evaluator” de la angajator). Dincolo de aceste realități, articolele conțin și neadevăruri sau dezinformări interesate politic. Nu am de criticat discutarea problemelor sistemice ale României în revista Nature sau în altă parte. Nu am de negat acele probleme sistemice, nici greșelile recente. Am în schimb o problemă cu inventarea de probleme și cu denigrarea unor oameni sau a unor instituții sau a societății în general... pe post de ofrande pe altarul unor clișeele politice pe care ni le servesc alții.

Rectorii europeni (respectiv European University Association) se declară „deeply concerned by the recent developments concerning the dissolution of the former independent Research Councils, without due process” în România. Din contră, în realitate redesenarea „forurilor consultative” ale Ministerului Cercetării fost perfect legitimă și logică și legală; era absurd să-i ceri unui ministru să lucreze cu consilierii numiți de oponentul său – mai ales când acei consilieri spun pe față că îl consideră „ciumă roșie”. În plus, a fost mai transparentă decât cea realizată în 2016. Deși și procedura de anul acesta a avut elementele ei criticabile (menționate de altfel în articolele citate - ca de exemplu marginalizarea umanioarelor), iar rezultatul selecției asemenea, de aici și până la neadevărul din presă, servit rectorilor europeni, e cale lungă.

Rectorii europeni constată că „there have been no new calls for competitive research projects recently”. Rectorilor europeni le-a fost servit un neadevăr interesat politic. Toamna trecută au fost competiții de proiecte la Ministerul Cercetării și Inovării, a căror evaluare încă nu s-a încheiat. Toamna trecută nu e „recently”? E adevărat că nu se prefigurează alte competiții în curând – ceea ce e foarte criticabil; e adevărat că și competițiile de anul trecut au fost inițiate de alt guvern. Dar de aici la neadevărul din presă, servit rectorilor europeni, e cale lungă.

Rectorii europeni constată de asemenea că nu e normală decizia Ministerului de a limita folosirea evaluatorilor internaționali, mai ales a acelora care provin din România. Acest punct de vedere este rezonabil și îl susțin. Dar cui servește condimentarea lui cu neadevărurile de mai sus?

O publicație europeană de știință scrie pe aceeași temă, adăugând că „the government cut the research budget”. Publicației europene i-a fost servită un neadevăr interesat politic . Bugetul cercetării din România a crescut în 2017, nu a scăzut. E adevărat că creșterea se cuvenea să fie mai mare (nu de doar 1-2%). Se poate și ca anumite sectoare să fi văzut scăderi. Dar de aici și până la neadevărul servit presei e cale lungă.

Aceeași publicație spune că „Ongoing research projects were blocked and didn’t receive funding for 2017”. Publicației europene i-a fost servită o dezinformare prin omisiune. Pentru că la (aproape) fiecare început de an situația finanțării proiectelor în România e aceeași: întârzieri de până la câteva luni la finanțare, din cauză că Ministerul nu a primit încă banii pe care trebuie să îi distribuie către universități și institute. Toată lumea din sistem știe acest lucru; a te preface să îl ignori și să îl descoperi a fi o excepție specifică lui 2017 – iată o dezinformare prin omisiune.

Aceeași publicație spune că membrii „forurilor consultative” ale Ministerului numiți în 2016 au fost înlocuiți cu „researchers from the Academy of Scientists in Romania, a non-governmental organisation whose members’ scientific qualifications have been questioned”. Publicației europene i-a fost servită o dezinformare interesată politic. Pentru că da, între cei cca 100 de membri ai „forurilor consultative” ale Ministerului se află și câțiva membri ai Academiei Oamenilor de Știință. Câțiva. În plus, asta nu îi face prin definiție incapabili. Dimpotrivă, veți găsi acolo și cercetători care au, de exemplu, de 10 de ori mai multe citări ale articolelor științifice decât unii dintre cei care îi descriu ca „incapabili”.

Aceeași publicație spune că „The transparency criteria of these councils were established last year”.

Atâta doar că procedura de constituire a CNCS anul trecut a fost mai puțin transparentă decât anul acesta: anul trecut s-a aflat realmente despre ea numai după ce s-au încheiat înscrierile; unosc numeroși cercetători care ar fi vrut să se înscrie dar n-au putut pentru că nu le-a spus nimeni că are loc selecția.

Aceeași publicație spune că „the new government elected in December 2016 decided to completely overhaul the system without explaining why the councils could not start their work”. Este fals să spui că Ministerul nu a furnizat explicații. A făcut-o. În plus, cum am mai spus, e vorba de foruri consultative ale ministerului – așa că e logic ca un ministru numit pe patru ani să aibă pretenția de a alege cu cine lucrează.

O publicație britanică titrează că reorganizarea forurilor consultative ale Ministerului are ca singur scop controlul politic. Se poate, dar... dovezile lipsesc. Repetarea insistentă a afirmației nu constituie o dovadă a intenției politice în 2017, nici a lipsei de intenție politică în 2016. Da, au fost eliminați cei din străinătate. Mulți dintre ei (la fel ca mulți dintre cei din șară de altfel) erau critici convinși ai partidului care a câștigat alegerile din decembrie 2016; dar asta nu îi face apolitici și imparțiali – ci dimpotrivă. Nu în ultimul rând, la rearanjarea din 2017 a existat interdicția, pentru membrii noilor foruri consultative ale Ministerului, de a face parte din foruri de conducere ale vreunui partid politic.

Aceeași publicație folosește persistent termenul „have been removed from the councils” pentru a-i descrie pe cei care au făcut parte din forurile numite în 2016 și au refuzat să mai candideze în 2017. Se prea poate ca Ministerul să îi fi vrut plecați; problema e că aveau la dispoziție opțiunea de a candida din nou, pentru a demonstra că „au fost eliminați”. Nu au făcut-o; nu au dovada de a fi încercat să se reînscrie și de a fi fost refuzați. După datele de la dosar, pur și simplu au plecat, nu au fost „removed”.

Revista Nature susține că Ministerul „ has replaced formerly independent research councils with state-controlled bodies”. Această este o dezinformare. Statutul legal al forurilor consultative ale Ministerului e același anul acesta ca și anul trecut.

Tot revista Nature susține că renunțarea la evaluatori străini înseamnă „control politic”. Propoziția este complet lipsită de logică. Da, este adevărat că dintotdeauna evaluatorii proiectelor de cercetare de la noi au fost neomogeni – ba chiar, ocazional, lipsiți de etică sau interesați politic. Dar asta e la fel de adevărat pentru cei din țară și pentru cei din afară. Eliminarea evaluatorilor străini este, în opinia mea, greșită în primul rând pentru că evită această realitate: nu naționalitatea sau rezidența erau problema, ci etica sau priceperea.

Revista Nature explică și că eu (sau oricine altcineva se întâmplă să nu fie de acord cu dezinformările citate mai sus) este „temător de meritocrație”. Pe lângă faptul că termenul de „meritocrație” mi se pare redundant și superficial... încercați aici. Cred că am dreptul să mă simt jignit – și cred că nu sunt singurul.

Revista Science este preocupată că guvernul „will isolate Romania’s small scientific community just as it was beginning to nurture connections to the rest of the world”. Afirmația este falsă pentru cine cunoaște mediul științific românesc: legăturile lui cu străinătatea sunt mult mai extinse și mai solide și mai vechi decât pretinde articolul. Iar renunțarea la evaluatori străini nu are legătură cu colaborările internaționale pe care foarte mulți cercetători români le au.

Revista Science spune că Ministerul „ has dismissed almost the entire membership of four councils that provide advice on funding policy, research strategy, ethics, and innovation”. Este desigur un neadevăr, care sugerează că unii au fost demiși iar alții nu – când în realitate consiliile au fost integral dizolvate.

Revista Science este iritată de un „surgeon under investigation for embezzlement” care ar fi membru în noile foruri consultative ale Ministerului. „Chirurgul” acela are însă un indice h de cca 30 și un număr de aproape 5000 de citări ale articolelor sale științifice; este președinte al Asociației Europene de Chirurgie. Adică, este mai mult decât aproape oricare dintre cei care îl critică. Acuzații similare se aruncă, preluate din presa română, și către alți membri; ironic însă, presa română care a dat naștere acestor acuzații azi titrează sec „Disclaimer: In cele patru institutii au ramas sau au fost numiti si profesionisti desavarsiti, profesori universitari si cercetatori al caror profesionalism e dincolo de orice indoiala. Acest articol analizeaza numirile controversate facute de ministrul Serban Valeca, numiri care arunca o umbra de indoiala asupra intentiilor reale din domeniul cercetarii si inovarii.”. Dar acest Disclaimer n-a mai avut loc în revistele Nature și Science. Pentru că... n-ar mai fi avut atâta impact restul dezinformărilor interesate politic.

Revista Science pretinde de asemenea că până în 2009 universitățile din România nu aveau „minimum qualifications for job candidates” - și că după 2012 acele criterii minimale de angajare au dispărut. Aceasta, desigur este o dezinformare; criterii există „de când lumea”. În schimb este adevărat că natura criteriilor s-a schimbat constant – inclusiv că ele au fost drastic reduse după 2012.

Revista Science notează și că marile universități nu sunt reprezentate în noile foruri consultative ale Ministerului. Este adevărat. Cei care i-au dat această informație dezinformeză însă prin omisiune: dânșii nu spun că marile universități nici nu prea au trimis candidați! Cea din Cluj, de exemplu, nu a trimis nici măcar 10 candidați pentru cele circa 100 de locuri disponibile – iar candidaturile acelea au venit din eșalonul secund, nu dintre persoanele cu funcții de răspundere administrativă (cum recomanda regulamentul) ori dintre primii 10 cei mai citați cercetători ai universității. Dacă nu candidezi (și motive poți avea, complet obiective, inclusiv ținând de modul în care ai fost tratat de oficiali ai Ministerului), atunci nu merge să te plângi că nu te-a ales nimeni „pe criterii politice”. Chiar dacă se prea poate să nu te fi ales nici dacă ai fi candidat. „Pe criterii politice” a fost în primul rând decizia ta de a nu candida!

Am propriile mele critici legate de măsurile Ministerului. Două dintre ele: renunțarea la evaluatorii străini și cerința de a solicita avize de la angajator pentru ca un cercetător să poată servi drept evaluator. Cele două au însă în opinia mea ca principală vină... că nu rezolvă probleme reale dar creează mult zgomot. În corespondența cu colegii am folosit următorii termeni:

„UBB nu este străină de practicile de avizare instituțională a evaluatorilor. Spre exemplu, în cadrul procedurii de acreditare internă a Unităților de Cercetare la UBB (2013), procedură gestionată de către Consiliul Științific al UBB prin delegare de la Senatul universitar, corpul evaluatorilor a fost alcătuit exclusiv din membri nominalizați din cadrul și avizați de către Facultățile/Institutele UBB. Utilitatea și fezabilitatea unor astfel de practici pentru procedurile de acreditare instituțională/administrativă este așadar evidentă din punctul nostru [instituțional] de vedere. Totuși, același Consiliu Științific operează un alt regim de selectare și avizare a evaluatorilor în cazul competițiilor de granturi de cercetare științifică. Acolo, evaluatorii sunt selectați direct de către Consiliul Științific la propunerea membrilor săi, fără a se mai solicita avize instituționale din partea Facultăților/Institutelor. Mai mult, sunt propuși și acceptați inclusiv evaluatori din afara UBB – singurele criterii limitative fiind, în egală măsură, cele de competență profesională și de etică. Din informațiile și experiența noastră, această din urmă practică, pentru selectarea evaluatorilor la competiții de cercetare științifică, constituie norma tipică la partenerii noștri din cadrul UE dar și în cadrul mediilor academice din cele mai performante țări la nivelul cercetării științifice.

Este de aceea opinia noastră că și la nivelul forurilor naționale din România avizele instituționale asupra evaluatorilor pot fi o componentă utilă și binevenită pentru anumite categorii de finanțare/acreditare – dar că pentru granturile de cercetare este mai productiv ca echivalentul acestor avize să fie acordat nu de instituția angajatoare (putându-se argumenta că încă de la angajarea unui cadru didactic pe o anumită poziție superioară instituția își asumă implicit capacitatea acestuia de a funcționa profesionist și etic), ci de către Comisia de specialitate din cadrul forului care urmează a gestiona programul de granturi (ex., Comisia de Chimie a CNCS, pentru granturile de chimie gestionate de către CNCS). De asemenea, că nu este eficient ca afilierea la o anumită instituție sau la o anumită arie geografică să constituie baze pentru limitarea accesului la responsabilitatea de evaluator – ci doar aspectele de etică (în cel mai general sens, nu doar în cele care țin prima pagină a ziarelor) și cele de profesionalism.”

Trăgând linia, se poate întreba: există exagerări utile? Merită „aproximată” realitatea pentru a convinge mai bine „masele”? Răspunsul meu este „NU” - nici măcar în revista Nature sau în revista Science sau în comunicările către Asociația Europeană a Universităților.

Nu în ultimul rând, pentru că se vorbește insistent despre „tăieri” și „prăbușiri” în cercetarea românească, iată cum arată evoluția numărului de citări ale articolelor științifice în România raportat la numărul celor din Ungaria și respectiv Olanda. Stăm la fel de slab ca în orice alt domeniu cuantificabil economic sau social ne-am compara cu dânșii – dar nu e vorba de „prăbușire” ci de creștere sistematică de mai mult de zece ani încoace.