Fără dovezi materiale pentru „dezinfectanții diluați de zece ori”

Acum un an se declanșa seria de dezvăluiri despre presupusa diluare „de zece ori” a dezinfectanților din spitale. Dovezile au fost în principal de trei feluri:

1. Analiza chimică a concentrației principalului agent activ din dezinfectanți, glutaraldehida
2. Mărturiile unor surse de la firma implicată, cum că într-adevăr se practica diluarea
3. Mărturiile unor medici cum că au auzit și ei de diluare sau că i-au văzut efectele

Efectele campaniei de presă care a urmat au fost:

1. Instituțiile statului au admis unele tacit și altele sonor că așa este: dezinfectanții erau diluați de zece ori
2. Toată lumea știe că am avut (sau mai avem?) în spitale dezinfectanți diluați de zece ori – și că din cauza aceasta s-a comis un genocid
3. Firma furnizoare s-a închis. Patronul s-ar fi sinucis, locuri de muncă au dispărut. Ministrul Sănătății, demisionat.
4. Pe fundalul acesta, au fost descoperite și presupuse acte de corupție.

Și totuși, am insistat să spun că dovezile materiale ale diluării „de zece ori” sunt neconcludente. Analiza concentrației glutaraldehidei este irelevantă medical deoarece acea moleculă se prezintă în fapt sub multe forme, toate active ca biocide, dintre care analizele chimice din dezvăluiri cuantificau una singură. Când prepari o soluție de glutaraldehidă de concentrație 10% (cum scria pe eticheta biocidelor în cauză), este cunoscut chimiștilor din domeniu că o bună parte din acele molecule de glutaraldehidă reacționează între ele formând alte molecule, mai complicate dar încă active biologic (unele, chiar mai active decât glutaraldehida). O analiză relevantă ar fi trebuit să cuantifice toate acele forme; altfel, analiza nu dovedește nimic – nici că s-a diluat, nici că nu s-a diluat. Ce rămâne dacă dăm la o parte (și trebuie să o dăm, pentru că e incompletă) acea analiză chimică despre care a scris presa? Rămân vorbe, mărturii – dar nicio dovadă materială. Poate că dezinfectanții chiar erau diluați, poate nu: esența e că nu avem dovada materială a diluării.

Pe această bază, fără o dovadă materială solidă, au acționat oameni și instituții la scară națională. S-a falimentat, s-a murit, s-a distrus, s-a convins o mare parte a societății că ar fi existat un genocid.

Sub imperiul acestor observații, am adresat acum aproape un an o petiție către Administrația Prezidențială, cerând ca în discuțiile publice pe marginea „diluării dezinfectanților”, și mai ales în pozițiile pe care le iau instituțiile statului în această problemă, să fie consultați mai cu atenție specialiștii din domeniu. Am primit răspuns după o lună, că petiția a fost transmisă către Ministerul Sănătății, care urmează să dea un răspuns. De atunci, tăcere. Pe fond, petiția a rămas fără răspuns nu doar în interiorul celor 30 de zile prevăzute de lege, ci mai mult de jumătate de an - până după ce s-a schimbat cu totul guvernul. Am revenit la începutul acestui an cu petiția. De data aceasta am primit de la Minister un răspuns, simplu și în termen legal. Un răspuns de bun simț din punct de vedere științific. Anume: nici în România nici la nivel UE standardul de analiză a dezinfectanților nu include măsurarea concentrației ingredientelor active, ci doar măsurarea eficienței biologice a produsului (dacă omoară sau nu bacteriile). De ce? Tocmai pentru că în general comunitatea științifică de specialitate știe și înțelege că ingredientele acelea active (glutaraldehida dar și altele) se prezintă sub mai multe forme moleculare și sunt dificil de cuantificat complet.

Așadar, singura măsurătoare relevantă pe acei dezinfectanți ar fi fost cea a eficienței biologice. Nu concentrația glutaraldehidei. Cei care au urmărit atent fenomenul știu că astfel de măsurători de eficiență au fost făcute imediat de către Minister, fără a releva o situație catastrofală de genul celei sugerate de campania de presă despre „genocidul dezinfectanților diluați de zece ori”.

Legislația în domeniu era așadar clară încă dinaintea declanșării discuțiilor publice despre „diluare". Datele din literatura chimică erau și ele clare: orice măsurătoare a „concentrației glutaraldehidei” va da un rezultat mai mic decât scrie pe etichetă - fără ca asta să impieteze asupra eficienței ca biocid. Să nu te documentezi despre toate aceste lucruri, sau să te documentezi incomplet, sau să știi adevărul și totuși să demarezi o campanie de presă ignorându-l – iată o rețetă sigură pentru a pune distanță între realitate și vorbe, între principii și fapte. Pe de altă parte, sigur că odată adusă acuzația sonoră, fie ea adevărată sau nu, era inevitabil să iasă la suprafață și lucruri cu adevărat în neregulă. Dovezi de corupție, scandaluri personale, implicări ale serviciilor secrete... din acestea unde nu găsești în țara noastră? Rețeta campaniei era de succes. Premizele primilor pași sunt criticabile, însă nimeni nu a avut curaj sau timp să enunțe acele critici. Pur și simplu, toată lumea știe de genocidul dezinfectanților diluați de zece ori. Cine să mai îndrăznească să arate adevărul? Cu siguranță nu specialiștii. Unii tac din motive personale: ar însemna să accepte că au greșit susținând oficiali care nu erau nici atât de competenți nici atât de transparenți cum păruseră inițial. Alții tac tot din motive personale: de frica persecuției din partea mașinăriei mass-media care îi poate oricând pune la zid dacă „ies din front”. Și unii și ceilalți își au țara pe care și-o merită. Sau... pe care în acest ritm vor ajunge să o merite alții.