Drumul spre iad e pavat de oameni care vor să salveze lumea cu forța

E vorba de teroristul american de la Charlottesville, care acum câteva zile, ca participant la o manifestație a dreptei naționaliste/rasiste din SUA, a devenit atât de iritat de grupurile de contra-manifestanți liberali încât a intrat cu mașina în ei, omorând o persoană și rănind mai multe altele – exact în același stil în care teroriștii musulmani o fac de multă vreme în alte părți. Victima se numea Heather D. Heyer, era localnică și avea 32 de ani.
În SUA se practică încă pedeapsa cu moartea. E greu de argumentat (dar cred că încă posibil) că teroristul în cauză nu o merită. Așa cum cred că e greu de argumentat același lucru pentru orice terorist – fie dintre cei care folosesc violența fie dintre cei care, pozând în cercetători și specialiști într-un domeniu pe care de fapt nu îl înțeleg, pretind că au argumente științifice împotriva medicinei în orice formă (fie împotriva medicamentelor în general, fie împotriva vaccinării în general, fie în alt fel) incitând astfel la moartea nemeritată și evitabilă a unor oameni nevinovați (sau vinovați că au căzut în plasa unor rețele sofisticate de falși experți).
Dar... indiferent ce va păți vinovatul, problema nu ține doar de el. Teroristul credea că era acolo ca să salveze SUA de la distrugere. Ca să își salveze familia și prietenii. Asta i s-a spus până la cei 20 de ani pe care îi are, asta a crezut. Crescut într-o familie destrămată (fără tată, iar mama paraplegică), școala a eșuat să îi arate o cale umană. Unul dintre foștii săi profesori mărturisea că viitorul terorist a depus la școală, ca temă de casă, un eseu care se constituia 100% într-un manifest nazist și rasist, în care Adolf Hitler era idolatrizat. Tocmai rasismul l-a dus pe terorist la Charlottesvile, la o manifestație de stradă a mai multor organizații autointitulate „de dreapta”. Acele organizații sunt cunoscute ca promotoare ale ideologiei rasiste. Membrii lor, inclusiv în timpul manifestației de la Charlottesville, au scandat sloganuri naziste/rasiste/antisemite, au executat salutul nazist al lui Hitler, au afișat zvastici și citate din Hitler. La noi în țară așa ceva ar fi ilegal (deși ocazional se tolerează). Cred că în bună parte sistemul de educație și cel legal din SUA au să își reproșeze un eșec în prevenirea și stoparea apologiei crimei – pentru că asta este nazismul: o apologie a crimei și a urii.
Să revin: ce anume voia să salveze teroristul de la Charlottesvile? În primul rând, o statuie a generalului confederat Robert E. Lee, conducător al Sudului în războiul civil din SUA secolului XIX. De asta erau manifestanții în acel loc: consiliul local Charlottesville hotărâse demolarea statuii. De ce să o demoleze? Pentru că generalul Lee luptase de partea care voia să păstreze sclavia în SUA. Manifestanții vedeau însă lucrurile altfel: pentru ei, motivul războiului civil Nord-Sud din SUA secolului XIX nu a fost sclavia ci controlul economic și politic. În opinia lor, Nordul abolea sclavia doar ca măsura politică și economică în lupta pentru putere cu Sudul. Războiul a avut deci în opinia lor cauze pur economice și politice. În parte, opinia aceea e justificată de vorbele lui Abraham Lincoln, care scria că vrea să: „save the Union, and [...] not either to save or to destroy slavery. If I could save the Union without freeing any slave I would do it”. Cu alte cuvinte, prioritatea lui Lincoln era una politică iar abolirea sclaviei era o simplă unealtă pe care s-a simțit obligat să o folosească. Așadar, pentru manifestanți generalul Lee, sau orice altceva le aduce aminte de războiul civil Nord-Sud, e o chestiune de identitate culturală (iar sclavia nu are legătură cu acel război decât ca fațadă politicianistă). O identitate pe care au primit-o în școală și în familie. O identitate care, da, azi se arată criminală atât prin ceea ce s-a făcut în timpul războiului cât și prin susținerea sclaviei și rasismului (deși putem de asemenea nota că și Nordul a comis atunci ceea ce azi am numi „crime de război”).
Manifestanții de dreapta de la Charlottesville credeau că luându-li-se dreptul de a-și cinsti steagul confederat și eroii militari din trecut... li se ia dreptul la identitate. Că vor fi obligați să își cedeze, material și spiritual, țara către niște străini. Teza manifestanților este că SUA a fost creată și înălțată la rang de putere mondială nr.1 prin munca albilor – și că acum, când albii au construit cea mai măreață țară din lume, vin imigranți care la ei acasă n-au știu construi nimic măreț (chinezi, indieni, mexicani, negri) ca să profite de țara ridicată de Robert E. Lee și de alți albi. Ba mai rău, că profitorii din alte rase pretind să distrugă memoria lui Robert E. Lee (o memorie care e mult mai complexă decât tindem să aflăm la prima vedere – una care include, paradoxal, afirmații anti-sclavie precum „I am rejoiced that slavery is abolished. I believe it will be greatly for the interests of the South”, sau eforturi de reconciliere nord-sud).
Teza manifestanților e greșită din multe puncte de vedere – dar e suficient de închegată încât să convingă multă lume în Sudul SUA. Mai ales că și de partea cealaltă se produc abuzuri numai bune ca să justifice contra-abuzuri într-o spirală a urii competitive. Chiar și așa, e o distanță foarte lungă de la Robert E. Lee la Adolf Hitler. Chiar și așa, discursul antisemit, zvasticile, apologia urii nu pot fi acceptabile. E important însă să reținem că majoritatea „sudiștilor” nu sunt naziști. Că inclusiv la Charlottesville mulți manifestanți în apărarea lui Robert E. Lee nu erau naziști. DAR că într-adevăr cei mai zgomotoși dintre ei erau naziști. Că aceștia din urmă au preluat controlul, așa cum știe să facă orice minoritate zgomotoasă. Moment în care ceilalți manifestanți de dreapta au devenit și ei vinovați. Toți, in corpore, prin atmosfera pe care au promovat-o, sunt vinovați de moartea lui Heather D. Heyer sub roțile manifestantului terorist din Charlottesville.
Cred deci că teroristul din Charlottesvile, ucigașul lui Heather D. Heyer, nu poate fi singurul vinovat. Asociațiile naziste din SUA, promotorii acestei ideologii, sunt de asemenea de blamat. De blamat sunt în opinia mea și instituțiile statului (școli, poliție, altele) care tolerează de prea multă vreme apologia urii din partea unor oameni sau a unor organizații. SUA reprezintă pentru multă lume fanionul libertății de exprimare. Devine cred tot mai clar că apologia crimei nu poate ține de „libertatea de exprimare”.
Pentru majoritatea manifestanților din Charlottesville și din altă parte, ceea ce fac dânșii în stradă sau online e un fel de joc pe calculator, în care nu pățește nimeni nimic. Afișezi simboluri ale criminalilor de război, ale călăilor de la Auschwitz, ceri moartea „celorlalți” sau măcar a celor mai importanți dintre „ceilalți”, dar... nu e ca și cum ai omorât pe cineva. Doar ai spus niște vorbe. Doar ai uzat de dreptul la exprimare. Ești liber, ești pasional, ești om. Nu e mare lucru. Până la urmă, vrei doar binele pentru omenire. Vrei să-ți salvezi identitatea națională. Trecutul măreț al strămoșilor. Ai spus niște vorbe, din dragoste de neam și țară. Sau din dragoste pentru dreptate. Pentru libertate. Pentru adevăr. E drept că le-ai spus atât de des și ai fost jignit (pe nedrept, crezi tu) pentru ele atât de des, că a trecut atât de multă vreme de când tu și ai tăi le spuneți în zadar, că ți-ai simțit atâția camarazi umiliți sau căzuți... încât poate ești frustrat. Poate simți că nu mai ai timp, că totul e deja pierdut. Și atunci urăști cu toată puterea pe cei care, simți tu, te-au învins pe nedrept. Pentru că crezi cu toată puterea că ei reprezintă Răul pe pământ. Pentru majoritatea manifestanților sau militanților naziști lucrurile se opresc aici, fără fapte. Un exercițiu de libertate și de pasiune – asta li se pare că fac dânșii. Până când... vine momentul cu teroristul de la Charlottesville. Până când... vine momentul când se trezesc lucrând ca gardieni sau călăi la Auschwitz. Și nu-ți pot explica, și nu-și pot explica pentru nimic în lume cum au ajuns ei să fie criminali cu ochi injectați de ură, din niște adolescenți cu ochi senini și sinceri...
Cred că e nevoie ca vorbele naziste, nu doar acțiunile naziste, să primească un tratament mai ferm. Nu cred că e în regulă ca în timp ce legea mă oprește a incita în gura mare pe stradă la jefuirea, bătaia sau omorârea vecinului... ea să nu mă oprească și de la a incita la jefuirea, bătaia sau omorârea „evreilor”, „țiganilor”, „ciumei roșii”, „ciocoilor”, „masonilor”, „corporațiilor”, „rușilor”, „americanilor”, „ungurilor”, „românilor” sau oricui altcuiva. Nu vreau spun că trebuie să iertăm faptele rele ale unora; mai degrabă că fiecare faptă trebuie pedepsită punctual, exemplar, dar fără excese care să le ofere făptașilor ocazia de victimizare.
Cum arată acel tratament mai ferm de care cred că e nevoie? În primul rând prin lege și prin aplicarea ei pas cu pas. Și neapărat fără excese care să ofere mai târziu alibiuri celeilalte părți.
Pentru că demonstranții de la Charlottesville nu doar că au făcut apologia urii. Ei au văzut de asemenea din partea unor contramanifestanți anti-naziști afișe care le cereau moartea. Au văzut de partea cealaltă arme albe și violență. Au văzut din partea adversarilor ură nedisimulată.
Câte arme albe? Cât dispreț? Câtă ură? Cu siguranță mai puține, mult mai puține decât de partea naziștilor. Dar din păcate suficiente pentru a permite perpetuarea propagandei naziste. Iată câteva fotografii ilustrative, în care manifestanții anti-naziști, pro-liberali, flutură arme albe, aruncă flăcări (citiți aici inclusiv un editorial laudativ la adresa aruncatului de flăcări, în celebra ,revistă The New Yorker), incită la moarte:





Fotografiile de mai sus, insist, ilustrează nu ceea ce sunt anti-naziștii din Charlottesville, ci ceea ce au ales să vadă naziștii atunci când se raportează la adversarii lor. Unele sunt sau pot fi scoase din context, poate unele au fost modificate digital sau falsificate. Dar ura e acolo. De ambele părți.
Pentru mine cea mai tristă fotografie e însă cea de mai jos. Veți citi pe fețele combatanților cea mai adâncă pasiune – însă restul oamenilor din fotografie sunt pentru mine cheia. În fotografie, pe lângă trei manifestanți încăierați, apar și mult mai mulți oameni pe margine cu telefoanele și camerele, ca la un concert de muzică "populară". Stau și filmează de pe margine, detașați și indiferenți. Ura naziștilor e de condamnat și ar putea fi oprită; ura anti-naziștilor asemenea. Dar ele ar fi mult mai ușor oprite dacă indiferenții de pe margine ar face mai mult decât poze cu smartphone-ul și mai mult decât „share”, „tweet” sau decât să își „exprime revolta” sau „exprime dezgustul”.

O întrebare importantă e și cât de departe trebuie să mergi atunci când străzile orașului tău sunt inundate de manifestanți extremiști. În primă instanță soluția logică ar fi ca la prima mână ridicată în salut nazist, la primul slogan extremist, să fie dizolvată manifestația. Oamenii legii (angajați ai contribuabililor din Charlottesville, deci și reprezentanți ai cetățeanului din acest punct de vedere) au eșuat însă sub acest aspect. Lentoarea lor e unul dintre factorii care au permis mai apoi crima teroristului citat mai sus. Câțiva cetățeni au mers atunci mai departe și au organizat o contramanifestație, inițial pașnică și elegantă: un cerc uman în jurul statuii unuia dintre părinții fondatori ai SUA, Thomas Jefferson. Gestul s-a vrut simbolic: uite, noi apărăm o statuie care chiar merită apărată – nu pe Robert E. Lee. Manifestanții „de dreapta”, aflați la cca 1 km depărtare, s-au îndreptat amenințător către micul grup de „contramanifestanți pașnici”. Au urmat primele violențe verbale, iar apoi chiar fizice. Inițiate de naziști dar preluate (aproape inevitabil din punct de vedere uman, pentru că e greu să nu ai reacție când ești insultat, lovit sau atacat cu spray lacrimogen) și de cealaltă tabără.
Pentru crimele precum cea din Charlottesville putem pedepsi extremiștii care le-au comis și extremiștii care le-au făcut posibile. Pe aceia toți îi putem pedepsi și trebuie să o facem. Pe cei din ambele tabere. E însă puțin probabil că pedepsele de azi îi vor schimba curând pe acei oameni. Dacă dorim schimbare, ea ține de noi, restul, cei care nu știu sau nu au timp să urască asemenea extremiștilor. Nu prin aplicarea de pedepse ci prin educație, prevenție și puterea exemplului.
Cei care au sucombat deja vârtejului propagandei extremiste se comportă ca niște drone lipsite de suflet și lipsite de voință proprie. Din acel moment, de când au renunțat la rațiune, devine aproape imposibil să îi oprești sau să îi răzgândești din drumul lor spre totalitarism. Din acel moment, soluția către mai bine devine posibilă mai degrabă prin efortul celor care de pe margine, cu conștiința încă nesubjugată de extremism, au încă libertatea de a face o alegere către mai bine. Paradoxal atunci, ei, cei moderați, au nu doar mai multă putere de a îndrepta lucrurile, ci și responsabilitatea care vine cu acea putere. Și, din păcate, au atunci și vina de a nu fi folosit suficient acea putere și de a nu-și fi asumat suficient răspunderea.

Dacă urâți neo-liberalii și neo-marxiștii, sau dacă urâți naziștii, îmi pare rău pentru dumneavoastră; ura vă transformă în oglindă a ceea ce urâți. Dacă în schimb nu ura vă pune în mișcare ci dorința de a oferi ceva celor din jur, atunci cred că e bine să știm că sângele lui Heather D. Heyer e încă pe mâinile fiecăruia dintre noi – și va rămâne acolo atâta vreme cât vom permite ca discursul bazat pe ură să fie tolerat de școlile noastre și în restul instituțiilor societății noastre.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

...cu număr. 68.

Luați lumină și funie

Inegalitatea din România – iar (nu) suntem ultimii