Discursul lui Kennedy despre societăți secrete și presă

În aprilie 1961, la doar câteva luni de la momentul la care devenise președinte al SUA, John F. Kennedy se adresa reprezentaților presei americane într-un discurs de atunci celebru ca fiind „despre societăți secrete”. În ultima vreme circulă și la noi interpretări conspiraționiste ale acestui discurs. Pentru cei care sunt tentați de astfel de interpretări, dar și pentru cei interesați de controlul presei democratice, propun aici o sumarizare a pasajelor importante.

Discursul începe prin a atrage presei atenția că ea poartă o răspundere foarte grea „în aceste zile”. El dă, semi-ironic, exemplul unui obscur corespondent de presă din secolul XIX, pe nume Karl Marx. Marx, ca angajat al unui ziar american, avea probleme financiare serioase din cauza salariului de mizerie (cu efecte asupra sănătății și familiei) – iar angajatorii au ignorat acele probleme în ciuda cererilor repetate și explicite ale lui Marx. În cele din urmă Marx și-a dat demisia de la ziar și a ajuns să scrie celebrul său manifest care a stat la baza ideologiei comuniste de mai târziu. Kennedy atrage atenția că un salariu mai decent din partea ziarului american ar fi însemnat poate că semințele stalinismului/comunismului și ale războiului rece ar fi fost plantate mai târziu sau deloc. Că poate lumea ar fi arătat altfel – poate mai sigură pentru SUA.

Discursul amintește apoi că recent un diplomat străin atacat de presa americană i-a cerut lui Kennedy să intervină pentru a calma presa. Kennedy refuză public astfel de intervenții atrăgând atenția (în parte ironic) că în SUA nici președintele nu dă directive presei nici presa nu dă directive președintelui. El face apoi aluzie la unele critici asupra faptului că televizează conferințele de presă. Din nou aduce acolo o înțepătură presei, spunând că televizarea e bună ca să se vadă ce inteligenți, politicoși și incisivi sunt reporterii de la Casa Albă. Apoi, continuă prin a reaminti că presa îl asaltă în stil paparazzi de ceva vreme și pe el și pe familia lui, inclusiv duminica la biserică – Kennedy spunând ironic că mersul acela la biserică probabil le face bine reporterilor. El mai face apoi aluzie și la insistențele presei de a-l fotografia pe terenul de golf – și din nou se scuză în glumă reamintind că jucând golf a lovit accidental cu crosa în cap una dintre gărzile sale de corp.

Toate cele de mai sus ilustrează o relație competitivă a președintelui cu presa; una în care fiecare ar vrea să aibă primul cuvânt dar niciunul nu reușește, pentru că așa e normal în democrație. Abia apoi intră Kennedy în subiectul „sobru” al serii.

Subiectul sobru se referă la amenințările asupra SUA „din ultima perioadă” și la faptul că în fața lor e nevoie ca presa să informeze publicul mai eficient dar și ca secretele de stat să fie păstrate mai bine. Discursul venea la câteva zile după eșecul unei încercări de invazie a Cubei de către forțe susținute de SUA după un plan al CIA (așa-numitul dezastru de la Bay of Pigs) și de la momentul în care Iuri Gagarin efectua primul zbor în spațiu pentru URSS, punându-i pe ruși mult înaintea americanilor în prestigioasa cursă spațială. Multe altele se întâmplau în paralel: rușii urmau să demareze construirea Zidului Berlinului întărindu-și prezența în Europa (iar Kennedy știa despre ofensiva politică pe acea direcție), se făceau planuri pentru războiul din Vietnam (pe durata mandatului lui Kennedy efectivele americane din Vietnam au crescut continuu), se duceau tratative pentru trecerea statului Puerto Rico în componența SUA în condițiile în care Cuba și alte țări din America Latină treceau de partea URSS. Pentru SUA, era o perioadă de crize pe viață și pe moarte în Asia, Europa, America de Sud și America Centrală – iar toate acele crize aveau de-a face cu expansiunea influenței URSS pe plan politic, tehnologic, economic și militar. Comuniștii păreau pe cale să câștige competiția cu Vestul. Acestea erau lucrurile care îi stăteau pe cap lui Kennedy când vorbea de „evenimentele din ultima perioadă” și necesitatea de a le confrunta.

Kennedy punctează apoi că secretomania este incompatibilă cu o societate liberă și democratică. Și că nevoia de securitate sporită (despre care se vorbea atunci ca și acum) nu poate justifica în niciun fel cenzura și nu poate justifica încercarea autorităților de a ascunde fapte și date de interes public doar pentru că ele ar face ca autoritățile să arate prost (de exemplu, să ascundă greșeli comise de autorități).

Kennedy face însă apel la fiecare ziarist să judece cu atenție ce publică, pentru a nu da inamicilor țării informații care să folosească împotriva intereselor naționale. Dar că acest lucru trebuie să țină de standardele profesionale și morale ale ziaristului nu de reguli impuse de autorități.

Urmează o frază cheie: „Today no war has been declared--and however fierce the struggle may be, it may never be declared in the traditional fashion. Our way of life is under attack. Those who make themselves our enemy are advancing around the globe. The survival of our friends is in danger. And yet no war has been declared, no borders have been crossed by marching troops, no missiles have been fired.”. Fraza se referă în mod clar la URSS și la statele comuniste în general. Kennedy subliniază că nu e un război tradițional – ci, implicit, unul informațional și politic/economic.

Kennedy continuă și spune că „we are opposed around the world by a monolithic and ruthless conspiracy that relies primarily on covert means for expanding its sphere of influence--on infiltration instead of invasion, on subversion instead of elections, on intimidation instead of free choice, on guerrillas by night instead of armies by day. It is a system which has conscripted vast human and material resources into the building of a tightly knit, highly efficient machine that combines military, diplomatic, intelligence, economic, scientific and political operations.”. Comentariul lui se referă la serviciile secrete și la celelalte forme de acțiune ale statelor comuniste, ale căror emisari erau prezenți pe tot globul sprijinind mișcări de răsturnare a ordinii democratice și de instalare a unor state clientelare Moscovei. Acele lucruri erau la ordinea zilei în anul 1961 și bine cunoscute. Nu era vorba de illuminati, masonerie, Soros sau alte asemenea lucruri – ci de unele mult mai prozaice, mai evidente și mai imediate. Kennedy continuă să atragă atenția că acest monolit conduce războiul rece cu arme fără milă și nedemocratice și netransparente.

Kennedy deplânge mai departe faptul că presa americană a dezvăluit planuri secrete ale guvernului, care aveau ca țintă contracararea unor planuri secrete ale rușilor – și, mai mult, că adversarul se laudă acum public că presa americană îl ajută. Că adversarul chiar pretinde, ironic, că nu mai are nevoie de spioni în SUA pentru că presa americană oricum îi spune gratis toate secretele de stat: "”For the facts of the matter are that this nation's foes have openly boasted of acquiring through our newspapers information they would otherwise hire agents to acquire through theft, bribery or espionage; that details of this nation's covert preparations to counter the enemy's covert operations have been available to every newspaper reader, friend and foe alike; that the size, the strength, the location and the nature of our forces and weapons, and our plans and strategy for their use, have all been pinpointed in the press and other news media to a degree sufficient to satisfy any foreign power; and that, in at least in one case, the publication of details concerning a secret mechanism whereby satellites were followed required its alteration at the expense of considerable time and money.

The newspapers which printed these stories were loyal, patriotic, responsible and well-meaning. Had we been engaged in open warfare, they undoubtedly would not have published such items. But in the absence of open warfare, they recognized only the tests of journalism and not the tests of national security.”

Kennedy îi întreabă apoi pe ziariști dacă nu ar fi cazul să se instituie criterii de siguranță națională în deciziile de a publica sau nu o știre. Dar, important, îi întreabă pe ei și insistă că doar ei pot lua astfel de decizii – nu președintele, nu politicienii, nu altcineva. Că astfel de criterii pot fi definite doar de presă și aplicate doar de presă – nu de către autoritățile statului. El atrage atenția că pentru ziarist aceasta este atât o problemă de etică profesională cât și una cetățenească.

Kennedy face apoi apel la presă să se aplece mai atent și mai pe larg asupra evenimentelor internaționale și să informeze mai complet publicul pentru a-l face să înțeleagă pericolele care pândesc SUA.

Cam atât. Pe scurt, discursul lui Kennedy nu este despre societățile secrete din SUA ci despre acțiunile secrete ale KGB și ale aliaților KGB (inclusiv Securitatea din România) - și despre faptul că o societate democratică trebuie să lupte cu arme democratice împotriva armelor nedemocratice ale adversarului. Că, dacă adversarul practică poliție politică, spionaj și cenzură, nicio țară democratică nu trebuie să folosească împotriva lui astfel de arme murdare. Pentru că altfel ea devine identică adversarului, adică nedemocratică.

În România presa a fost inclusă în strategia națională de apărare ca vulnerabilitate strategică. Experți în informații și lideri politici ne spun că e în regulă ca serviciile să aibă agenți acoperiți în presă. Kennedy spunea opusul. Personal, ca nespecialist, cred că dânsul avea dreptate.