Blog Radu Silaghi-Dumitrescu

Dacă dorim să evaluăm școlile doctorale pentru alt motiv decât a face zgomot și/sau a flexa mușchi pe lanțuri ierarhice, atunci în opinia mea procedura trebuie să fie excesiv de simplă. ARACIS a inițiat recent un proces de consultare publică asupra metodologiei de evaluare a școlilor doctorale. Mi-am transmis punctul de vedere pe cale instituțională dar îl reiau în esență și aici: Atunci când procedurile sunt prea stufoase, atunci când evaluăm pe picior de egalitate calitatea resursei umane, rezultatele cuantificabile ale școlii și... numărul de regulamente existente, numărul de conferințe, numărul de granturi etc, riscăm să pierdem din vedere întrebarea esențială: care sunt dovezile că acea școală doctorală se încadrează în standarde de cercetare științifică de nivel european? Până la urmă, pentru mulți cercetători din România conceptul legal de „școală doctorală”, așa cum e el implementat acum, a rămas o formă fără fond, o modalitate de a birocratiza și feudaliza încă ...

Pe scurt: seria de articole și comunicate din ultima vreme, de la Nature, Science, European University Association și altele, reflectă câteva aspecte explicit criticabile ale cercetării din România (sub-finanțarea cronică, ineficiența administrativă, impredictibilitatea, excese de instituționalism în alegerea evaluatorilor de proiecte – ca de exemplu cerința de a lucra în țară și de a avea „autorizație de evaluator” de la angajator). Dincolo de aceste realități, articolele conțin și neadevăruri sau dezinformări interesate politic. Nu am de criticat discutarea problemelor sistemice ale României în revista Nature sau în altă parte. Nu am de negat acele probleme sistemice, nici greșelile recente. Am în schimb o problemă cu inventarea de probleme și cu denigrarea unor oameni sau a unor instituții sau a societății în general... pe post de ofrande pe altarul unor clișeele politice pe care ni le servesc alții. Rectorii europeni (respectiv European University Association) se declară „d...

Tumbele populiste pe marginea „definirii familiei tradiționale”, cu care politicieni din toate partidele au încercat să mai eludeze răspunderea de a prezenta programe coerente și oameni competenți, par să aducă tot mai în atenția publică termenul de „progresist”. De asemenea, și dezbaterile despre vaccinare. Adepții vaccinării obligatorii se etichetează sau sunt etichetați „progresiști”, pe motiv că în opinia lor vaccinul (ca tehnică modernă/recentă) ține de progres. Oponenții „tradiționalismului” legat de familie – de asemenea „progresiști”, pe motiv că vor să schimbe ceva existent, iar orice schimbare ar însemna progres. Generația Facebook – de asemenea „progresiști” pentru că folosesc o tehnologie nouă, nu una veche. Promotorii drepturilor omului - „progresiști” pentru că însuși conceptul de „all men are created equal” e relativ recent. Cei care acceptă imigranți - „progresiști” pentru că invocă drepturile omului. Cei îngrijorați de încălzirea globală - „progresiști”, pentru că ...