Cât de departe suntem de restul Europei
Cât de mult ne-au încetinit cei 45 de
ani de regim comunist? Dar cei 25 de ani de post-comunism? Dar
perioada interbelică? Dar monarhia constituțională?
Graficul de mai jos (conform datelor
Madison Project) arată raportul dintre PIB-ul pe cap de locuitor al
României și cel al țărilor vestice, respectiv cel al țărilor
est-europene. La 1870 România se încadra exact în media
est-europeană, în rând cu Polonia, Ungaria sau Cehia – și a
rămas acolo până înainte de primul război mondial. Aparent,
distrugerile provocate de război și criza economică din perioada
interbelică ne-au afectat mult mai mult decât au afectat restul
Estului european: am căzut la cca 50% față de vecinii noștri!
După aceea, perioada comunistă pare să fi marcat o ușoară
recuperare, către 70%. Apoi, o cădere dramatică în perioada
1985-2000 (cu o scurtă pauză între 1992 și 1996). Din 2000
încoace, reîncepe recuperarea. Remarcabil, tendința în raport cu
Vestul Europei este exact aceeași. Între 1870 și 1914 decalajul
dintre România și Vest a rămas constant, la cca 50%. A urmat apoi
prăbușirea din 1914-1930, dar mai puțin dramatică decât
prăbușirea în raport cu restul țărilor estice. Remarcabil, în
perioada perioada 1930-1989 decalajul Vest-România a rămas
esențialmente constant în ciuda schimbării de regim politic; ba
chiar se vede o ușoară recuperare după 1960. După 1985 și mai
ales după 1990, urmează din nou o prăbușire, de la 32% din PIB-ul
Vestului până la 16% - aproape la fel de dramatic ca în perioada
1914-1930. Recuperarea începe din 2000, dar deși ea vine într-un
ritm fără precedent... suntem încă departe de a fi ajuns la
același nivel de decalaj din perioada 1870-1914.
Ce înseamnă aceste cifre? În opinia
mea, e vorba de faptul că viața unei națiuni e mult mai puțin
dependentă de regimurile politice vremelnice decât am crede, oricât de diverse par
acele regimuri la prima vedere. Schimbarea de la democrație la totalitarism în
perioada 1930-1950 a însemnat multe lucruri rele, abuzuri, crime în
sens fizic și în sens moral... dar progresul per ansamblu pare să
fi continuat în același ritm cu restul țărilor europene, fie ele
din Est sau din Vest. Nu vreau să spun că ne putem liniștiți culca pe o ureche de vreme ce politica pe care o facem (sau nu) contează atât de puțin la scară istorică. Ci doar că avem încă foarte multă muncă de făcut, și foarte puține laude de adresat în oglindă pentru fiecare dintre noi - inclusiv pentru majoritatea celor care au fost sau sunt la conducere...
Comentarii
Trimiteți un comentariu