Opinie asupra proiectelor OUG grațiere/cod penal

Am invitat prietenii și colegii să comenteze asupra celor două proiecte de OUG care suscită interes public marcant zilele acestea: Proiectul Ordonanței de urgență pentru modificarea și completarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală și respectiv Proiectul Ordonanței de urgență privind grațierea unor pedepse. Cu observația că nu avem niciunul studii juridice - deci opinia noastră este inerent supusă riscului diletantismului - iată concluziile la care am ajuns alături de ei:


1. OUG pentru grațierea unor pedepse

Oportunitatea este justificată, în opinia autorilor, de tratamentul inuman asupra unora dintre deținuți (vezi decizii CEDO, unde România are printre cele mai multe condamnări din Europa) și de suprapopularea penitenciarelor – inclusiv de faptul că sunt iminente sancțiuni ale CEDO asupra României pe această temă. Asupra acestui aspect (inclusiv asupra urgenței), specialiștii trebuie să aibă cel mai important cuvânt (Ministerul Justiției, lucrătorii din domeniul penitenciarelor, magistrați etc). DACĂ ESTE ADEVĂRAT CĂ EXISTĂ CONDIȚII INUMANE ÎN ÎNCHISORILE DIN ROMÂNIA, ATUNCI CARACTERUL DE URGENȚĂ ESTE JUSTIFICAT 100%.

La Art. 1 se prevede grațierea pedepselor de până la 5 ani, indiferent de modul de executare, dar cu excepția (specificată de Art. 3) unei liste lungi de infracțiuni mai grave , inclusiv legate de violență, mită, trafic de influență, recidive etc. Grațierea este condiționată de plata despăgubirilor.  NU FORMULĂM CRITICI ÎMPOTRIVA ACESTEI ABORDĂRI.

La Art. 2 se prevede grațierea cu ½ din pedeapsă a persoanelor bolnave incurabil în fază terminală, gravide, care au în întreținere copii sub cinci ani, sau care au vârsta de peste 60 de ani. Grațierea este condiționată de plata despăgubirilor. Spre deosebire de cele de mai sus, aici nu este exceptată de la grațiere nicio categorie de infracțiune. ESTE OPINIA NOASTRĂ FERMĂ CĂ ANUMITE TIPURI DE INFRACȚIUNI NU POT BENEFICIA DE NICIUN FEL DE CLEMENȚĂ LA ACEST NIVEL. CREDEM CĂ ORDONANȚA TREBUIE SĂ INCLUDĂ UNELE EXCEPȚII ȘI ASUPRA ART. 2, NU DOAR ASUPRA ART. 1.



2. OUG pentru modificarea Codului Penal

Poiectul modifică Art. 297 (privind abuzul în serviciu) din Legea nr.286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.510 din 24 iulie 2009, astfel:
(1) la punctul 1, se elimină sancțiunea cu interdicția de a ocupa o funcție publică. NU VEDEM NICI URGENȚA NICI NECESITATEA ACESTEI MODIFICĂRI.
(2) Tot la punctul 1, se fixează o limită de minimum 200000 RON pentru prejudiciul care să fie pedepsit. Aici formulăm următoarele considerații:
- fixarea unui prag al sumei peste care un prejudiciu devine ținta legii pare ilogică, dar are precedent în definirea infracțiunilor care fac obiectul activității DNA. 
- valoarea pragului nou-introdus, de 200000 RON, este în mod inevitabil arbitrară. Se pot propune următoarele studii de caz. (A) un medic cumpără substanțe și aparate mai scumpe – fie pentru că îi sunt livrate mai repede fie pentru că sunt de calitate mai bună și astfel are mai multe șanse ca tratamentul să reușească. Totuși, scriptic vorbind, legea permite ca el să fie urmărit chiar și pentru achiziția unei foi de hârtie – dacă ea nu a fost cea mai ieftină de pe piață. (B) un angajat nu folosește screensaver la calculator (risipă de resurse), sau aerisește prea des vara (consum mai mare la aerul condiționat), sau nu stinge lumina destul de prompt...  Cazurile A-B de mai sus pot constitui exemple de situații în care legea devine excesiv de dificil de aplicat – fie din cauza dificultății sau subiectivității calculării prejudiciului, fie din cauza numărului netractabil de ținte. Pe de altă parte, se pot numi suficiente exemple în care prejudicii de sub 200000 de RON sunt evident intenționate. Cum vor fi ele sancționate? În formatul propus, legea va permite sancționarea administrativă/disciplinară în interiorul instituției conform Regulamentelor de Ordine Interioară, Codurilor de Etică sau altor reglementări. Problema este că astfel de sancțiuni sunt, după știința noastră, rar aplicate în România. Se pune problema, în concluzie, dacă ineficiența managerială sistemică ar trebui rezolvată direct, frontal, sau indirect prin renunțarea la pragul de 200000 RON. Cântărind beneficiile și riscurile pentru societate, considerăm că existența unui prag se justifică, dar că el ar putea să fie mai mic. În altă ordine de idei, dacă expresia „unei/unor persoane” din textul de lege se referă la altă persoană juridică decât propria instituție, atunci textul de lege ar trebui modificat pentru a specifica mai clar „ALTOR persoane” în loc de „unor persoane”.
(3) La punctul 2, se adaugă posibilitatea sancționării prin amendă (nu exclusiv închisoare) pentru infracțiunea de discriminare. Având în vedere că pedeapsa cu închisoarea rămâne disponibilă, și că gravitatea cazurilor poate diferi foarte mult, modificarea poate fi înțeleasă ca salutară – cu observația că ea plasează răspundere mult mai mare asupra judecătorilor în rezolvarea cu răspundere civică a unor cauze al căror impact social poate fi critic pentru progresul societății.
(4) se adaugă un punct suplimentar, care limitează urmărirea penală a abuzului în serviciu doar la acele cazuri în care persoana abuzată (fizică sau juridică) depune o plângere. Această prevedere poate avea logica ei, în sensul în care localizarea precisă a victimei și a prejudiciului au două avantaje: grăbesc procesul de justiție și evită abuzul de plângeri neavenite. Pe de altă parte există două dezavantaje clare. Unul, că victimele pot evita, de teama continuării abuzului, depunerea denunțului. Doi, că pot exista situații în care nu are cine să depună denunțul deoarece abuzul este făcut împotriva propriei instituții de către șeful ei – iar acesta nu mai are alt superior ierarhic.

De asemenea, Art. 298 se abrogă – adică se dezincriminează „neglijența în serviciu”. Din motive expuse mai sus legat de abuzul în serviciu, această modificare poate avea sens DACĂ sunt urmărite și sancționate mai eficient acele cazuri în care proprietatea, integritatea fizică sau demnitatea unei persoane sau instituții suferă prejudicii cuantificabile și clare (adică, acele cazuri de furt, mită, calomnie, șantaj etc). Este neclar în ce măsură avem azi premizele pentru o asemenea situație.

Celelalte modificări propuse sunt, în opinia noastră, rezonabile și dincolo de orice discuție.

Este justificată adoptarea unor astfel de modificări în regim de urgență? Răspunsul nostru este că:
(1) atâta timp cât asupra lor se vor fi pronunțat toate instituțiile și corpurile profesionale relevante, și atâta timp cât va fi existat suficient timp pentru exprimarea opiniilor societății (termenul de trei zile lucrătoare este NESATISFĂCĂTOR din acest punct de vedere, și credem că ar trebui extins)
(2) atâta timp cât Codul Penal însuși a fost adoptat fără dezbatere ci prin asumarea răspunderii, iar modificări ale sale au fost inclusiv în anul 2016 realizate prin ordonanțe ale Guvernului nu prin dezbatere legislativă și/sau dezbatere publică
(3) atâta timp cât complexitatea Codului Penal deschide riscul ca o lege inițiată pe o temă îngustă să treneze la final excesiv de mult prin includerea unor teme neanticipate
(4) atâta timp cât decizii de neconstituționalitate ale CCR pe subiectul Ordonanței așteaptă încă să fie rezolvate...
adoptarea în acest regim are precedent suficient cât să o justifice logic și legal. Nu credem însă că ea era cea mai productivă și eficientă cale de urmat: am fi preferat să o vedem urmând calea legislativă normală. În privința măsurii în care Ordonanța rezolvă într-adevăr sau nu problemele ridicate de către CCR, credem că este atributul CCR să răspundă la această întrebare cu observații punctuale.

Personal, am transmis acest punct de vedere și Ministerului, azi fiind ultima zi până la care sunt acceptate comentarii (http://www.just.ro/transparenta-decizionala/acte-normative/proiecte-in-dezbatere/).

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

...cu număr. 73.

Cazul misteriosului teren bihorean de fotbal construit în pantă

Cum aleg revista de specialitate