Ardeiul iute și viața lungă

Conform unei știri recente (de exemplu aici), pe baza unui articol dintr-o revistă științifică (aici), consumul de ardei iute roșu („hot red chili pepper”) scade riscul de moarte subită. Concluziile din acele știri merg până la a specula că în general ardeiul iute probabil conține substanțe benefice, că avem probabil în organism receptori speciali pentru acele substanțe, iar consumul de ardei iute face bine la sănătate și viață lungă. Doar că...

Să spunem mai precis ce au măsurat cercetătorii aceia. Anume, ei au urmărit câți dintre consumatorii de ardei iute au murit într-un interval de cca 0-20 de ani de la luarea interviului, comparativ cu respondenții care nu consumau ardei iute. Studiul a fost făcut în California, și a inclus o pondere mare de persoane de origine mexicană (adică, exact populația al cărei meniu include în mod tradițional ardei iute mai des decât la multe alte populații). De altfel, dintre toate categoriile de persoane intervievate în studiul citat, sectorul care consumă cel mai mult ardei iute este (conform autorilor) constituit din persoane de origine mexicană, tineri, bărbați, cu educație mai puțină și cu venituri mai mici.

Așadar, studiul, bazat pe statistici colectate timp de ~30 de ani (!) stabilește că mexicanii care consumă mâncare mexicană trăiesc mai mult decât mexicanii care nu consumă mâncare mexicană. Eu cred că nu ar fi deloc o surpriză să citim și studii științifice care confirmă că indienii care mănâncă mâncare indiană trăiesc mai mult, chinezii care mănâncă mâncare chinezească trăiesc mai mult...

Cu o oarecare probabilitate, o persoană care provine dintr-o anumită societate/zonă, cu obiceiuri alimentare bine definite de câteva sute de ani, e de așteptat să aibă metabolismul adaptat la condițiile respective de climă și de nutriție – desigur, în limite statistice generale (adică, e totuși voie ca unui mexican să nu îi placă mâncarea iute, așa cum unui grec e voie să nu îi placă măslinele, sau unui clujean e voie să îi placă sushi mai mult decât varza a la Cluj).

O a doua observație e că, dincolo de limita etnică, ardeiul iute e în economia bucătăriei un component aparent neesențial – mai degrabă un condiment decât o sursă de energie sau de vitamine sau de minerale. E, adică, un component peste care poți ușor sări dacă nu aspiri la ceva mai mult decât alimentația de bază. Aș argumenta că se poate să existe în profilul genetic/psihologic al consumatorilor de condimente mai diversificate (altele decât sare și piper) un element de hedonism, sau de respect de sine, suplimentar față de alte persoane – și suficient pentru a creiona un stil de viață mai atent cu propria persoană, deci mai puțin expus accidentelor și șocurilor. O astfel de interpretare ar explica, cred, în bună parte datele cercetătorilor americani despre „viața lungă și ardeiul iute”. Am mai scris și altă dată cum mici elemente de hedonism, precum „un pahar de vin pe zi”, „o ciocolată neagră pe zi”, „o cafea pe zi”... se corelează în multiple studii cu „viață mai lungă” sau cu „mai puține boli” - și că acea corelare e foarte posibil să nu aibă nimic de-a face cu cine știe ce „substanțe active” care s-ar găsi în ciocolată, cafea, vin, ardei iute sau alte „secrete ale longevității”. S-ar putea, așadar, ca și acel consum de ardei iute din studiul citat să fie un simptom, nu o cauză, a unei stări de fapt care de asemenea are ca simptom o mortalitate redusă.

În concluzie, fără a contesta studiul citat, nu e neapărat cazul să supra-interpretăm rezultatele lui. Poate că ardeiul iute chiar conține „substanțe protectoare care etc etc”. Sau poate că, pur și simplu, consumarea regulată a unui condiment suplimentar peste cele esențiale constituie un simptom al unui om cu o viață ceva mai așezată, ceva mai sigură, ceva mai organizată și... implicit ceva mai lungă. Dacă e așa, atunci simpla mușcătură dintr-un ardei iute nu garantează în niciun fel viață mai lungă – așa cum, reciproc, interzicerea ardeiului iute rămâne una dintre cele mai ineficiente metode de a provoca moartea subită.