Evaluarea cercetarii intre numerologie si substanta

Sursa: Silaghi-Dumitrescu, Radu. Evaluarea academică: între numerologie şi substanţă. In EDUCAŢIA ŞI CERCETAREA ROMÂNEASCĂ - Starea prezentă şi perspectiva, Editura Casa Cartii de Stiinta 2018, Buccuresti, Romania

Introducere

În evaluarea academică actuală este comod și util să se facă apel la indicatori numerici ai performanței. Ei oferă informații instructive asupra evoluției performanței la nivel macro (național, instituțional) și în parte și la nivel micro (departamente, indivizi). Câteva ilustrări ale unor astfel de aplicații sunt prezentate în cele ce urmează pentru cazul României în raport cu alte țări. Pe de altă parte, în spiritul Manifestului de la Leiden, în afară de cazuri excepționale sau de încercări de radiografiere sistemică, evaluarea individuală a cercetătorilor trebuie în opinia noastră să se oprească înainte de a plasa întreaga activitate a individului sub masca unui singur indicator numeric (sau chiar a câtorva astfel de indicatori).

Radiografii informate scientometric/bibliometric

Parametri precum numărul de lucrări (preferențial cele din bazele de date Web of Science sau Scopus) și numărul de citări, sau cele derivate din acestea (factori de impact, scoruri de influență și altele) sunt deja familiari și încetățeniți în evaluările instituționale și individuale din România.[1-5] La nivel macro – ca de exemplu în compararea evoluției României în raport cu alte țări – ei pot oferi radiografii utile. Figura 1 prezintă spre exemplu evoluția numărului de lucrări Web of Knowledge (WoK) din România comparativ cu doi competitori din Uniunea Europeană – vecina Ungaria și respectiv o țară cu o populație apropiată de a României, Olanda.

Evoluția datelor privind România din Figura 1, aproape continuu ascendentă din 1990 încoace, este în profund contrast cu percepția publică ubicuă în mediul nostru universitar dar și în afara lui, că „lucrurile merg rău”.[4, 6] Este comun să se vorbească de „criză”, „degradare” sau de „nevoia urgentă de reformă”. Figura 1 dă o perspectivă oarecum diferită a acestei situații: nu vedem în ea nici urmă de „prăbușirile” despre care se vorbește adesea. Mai mult, Figura 2 completează acest peisaj arătând că nu doar numărul absolut de lucrări WoK din România a fost în creștere, ci și raportul dintre acestea și numărul de lucrări din Ungaria sau cel din Olanda. Se vede așadar cum în preajma lui 2005, de exemplu, România depășea pentru prima dată în istoria recentă Ungaria la acest parametru.

Figura 1. Numărul de lucrări indexate Web of Knowledge (WoK) în perioada 1990-2015 publicate de autori cu afiliere din trei țări: România, Ungaria și Olanda.

Și totuși, atât Figura 1 cât și Figura 2, chiar dacă nu ilustrează vreo prăbușire spectaculoasă (ci doar o stagnare după 2009), constituie într-adevăr una dintre dovezile că în România lucrurile nu merg nici pe departe cum ar trebui – de vreme ce România publică de 5 ori mai puțin decât o altă țară UE cu populație de mărime similară, iar progresul în ultimii 20 de ani, chiar dacă mai rapid decât al țărilor competitoare, este încă lent. Chiar și depășirea Ungariei nu este încă un motiv de mulțumire atâta vreme cât conform raportului numeric dintre populațiile celor două țări România ar fi trebui să publice de cca 3 ori mai mult decât Ungaria, nu de 1,6 ori (2015)!

Evoluțiile din Figurile 1 și 2 merită contemplate prin prisma evoluției produsului intern brut, conform Figurii 3: cele trei curbe seamănă foarte mult! Se poate concluziona atunci că există o corelație și foarte probabil o cauzalitate care pleacă de la PIB la producția științifică. Creșterea economică majoră pe fondul aderării la UE și NATO în perioada 2000-2008 se oglindește și în producția științifică. Criza economică ulterioară, cu stagnarea economică subsecventă, se oglindesc de asemenea într-o relativă stagnare a progresului României din punct de vedere al numărului de publicații. Desigur, pe fundalul de creștere accelerată din 2000-2008, orice încetinire poate fi percepută de observatorul subiectiv ca o prăbușire...

Figura 2. Evoluția raportului dintre numărul de lucrări WoK din România și cel din Ungaria, respectiv din Olanda, în perioada 1990-2015.

Figura 3. Evoluția produsului intern brut pentru România, Ungaria și Olanda în perioada 1990-2015 în valori absolute (panoul din stânga/sus) și respectiv în valori relative (panoul din dreapta/jos).

Raportând numărul de lucrări la PIB (Figura 4), se constată că în 1990 România avea o productivitate de două ori mai mică decât a Olandei și de cinci ori mai mică decât a Ungariei. În jurul anului 1995 România ajunge însă din urmă Olanda iar în 2008 are loc o egalizare și cu Ungaria. În prezent România a depășit ambii competitori la acest criteriu, pe fondul unei creșteri a productivității din 2008 încoace -iar valoarea curentă a parametrului este esențialmente identică aceleia maxime prezentate de competitori la începutul perioadei.

Figura 4. Raportul dintre numărul de lucrări WoK și PIB.

Comparațiile dintre România și Ungaria, inclusiv observațiile asupra momentului 2005-2008 în care România depășea aparent Ungaria din punct de vedere al PIB sau al numărului de lucrări, sunt incomplete atâta vreme cât nu se ia în considerare mărimea populației/țării. Figura 5 prezintă prin urmare evoluția raportului dintre numărul de lucrări și numărul de locuitori și a PIB-ului din cele trei țări, ca o estimare alternativă a productivității. Și la acest indicator România pornea în 1990 de foarte jos (de două-cinci ori mai jos decât competitorii prezentați în Figură). Totuși, ea progresează constant pe întreaga perioadă, depășind Ungaria în 2000 și ajungând aproape de Olanda în 2008. Spre comparație Ungaria este în ușoară scădere încă de dinainte de 2000 și până în prezent. Pe de altă parte odată cu criza economică de după 2008 Olanda își recapătă avansul față de România, distanțându-se într-o manieră care trebuie să preocupe și care din nou justifică percepția subiectivă de „prăbușire”.

Figura 5. Evoluția numărului de lucrări raportat la PIB și la populație.

Desigur, numărul de lucrări este un indicator înșelător prin aceea că el nu reflectă calitatea și impactul acelor lucrări. Unele dintre evoluțiile din graficele de mai sus (de exemplu, stagnarea mai accentuată în România decât în Olanda după 2008) sunt o reflecție probabil unei creșteri parțial nesustenabile și nesănătoase, prin publicații care suplinesc valoarea prin investiții în costuri de publicare. Un indicator mai veridic sub acest aspect este numărul de citări. Figura 6 prezintă acest parametru pentru cele trei țări, relevând că România stă mult mai prost decât stătea din punct de vedere al numărului de lucrări: de 10 (nu de 5) ori mai jos decât Olanda și respectiv cu 20% mai puțin (nu cu 60% mai mult) decât Ungaria. Totuși, în raport cu ambele țări se confirmă creșterea constant mai rapidă decât a competitorilor, din 1990 până în prezent. O creștere care, încă o dată, în actualul ritm nu va permite egalizarea situației în vreun orizont de timp ușor anticipabil. De aici, din nou, apare perfect justificată frustrarea din sistem, chiar dacă ea factual este justificată nu de vreo prăbușire curentă ci de o acumulare de diferențe istorice pe care le surmontăm frustrant de încet.

Figura 6. Evoluția raportului dintre numărul de citări (cf. Scopus/Scimago) ale lucrărilor publicate de autori cu afiliere din România și respectiv din Ungaria sau Olanda în perioada 1990-2015.

Datele de mai sus, în privința productivității crescânde a României, se potrivesc cu cele estimate la nivel macroeconomic pentru întreaga țară pe toate sectoarele societății, așa cum se vede în Figura 7. În fapt, în 2015-2016 România devenise, potrivit indicatorilor unuia dintre forurile internaționale, un pol regional de competitivitate, depășind câteva țări de la vest și de la nord pe care tradițional le considerăm mai avansate decât noi.

Figura 7. Sus: Evoluția productivității economiei românești din 1996 până în prezent, conform datelor EUROSTAT oglindite în baza de date tradingeconomics.net. Jos: hartă a competitivității în regiunea europeană și vecinătate, conform http://reports.weforum.org/global-competitiveness-report-2015-2016/interactive-heatmap.

Manifestul de la Leiden

Tipurile de radiografii din Figurile 1-6 sunt, cum s-a menționat, criticabile prin simplitatea lor. Ele ignoră spre exemplu (cel puțin în mod direct) domeniile în care modul standard de publicare nu este în reviste de specialitate ci în cărți, brevete, transfer tehnologic și altele. De asemenea, nu țin cont de diferențele de rate de publicare dintre domenii – astfel încât o instituție sau o țară poate căpăta un avans aparent prin implicarea în cercetarea biomedicală în dauna celei matematice sau sociologice. Reacția firească la astfel de observații este să se construiască grile de evaluare mai complexe, în anumite limite. Spre exemplu în Manifestul de la Leiden[7] autorii marchează pe scurt un profund dezacord cu numeroase cazuri de aplicare greșită a indicatorilor scientometrici:

clasamente internaționale ale universităților, precum Shanghai – ARWU sau Times Higher Education, bazate pe criterii incomplete
folosirea indicelui h drept criteriu la angajare
„standarde minimale” în privința indicelui h și a numărului de articole în reviste de „mare impact” pentru a lua decizii asupra promovării pe post. CNATDCU? („promovare”?) Este, în fapt, rolul comisiilor de concurs sau de examinare să adauge componenta calitativă
abuzarea în privința afișării de lucrări în reviste de „mare impact”, h-uri deosebite, în CV-urile cercetătorilor – mai ales, în domeniul biomedical
succesul pe care cercetătorii prea puțin experimentați îl au în obținerea de finanțare doar pe criteriul că au avut, chiar ca subordonați/doctoranzi, lucrări de „mare impact”. Calitatea de prim-autor, rezervată de multe ori executantului - pusă pe picior de egalitate cu calitatea de autor corespondent, rezervată de obicei autorului de concepție, care a gândit și dirijat experimentele și, adesea, a asigurat și fondurile ca lider al unui grup de cercetători;
alocarea de fonduri sau premii doar pe criterii numerice simpliste, precum factorul de impact individual, sau numărul de lucrări publicate în reviste cu un factor de impact peste o anumită valoare.

În acest context Manifestul propune și măsuri, care includ:

Evaluările cantitative trebuie să susțină evaluări calitative efectuate de experți în domeniu
În măsurarea performanței, natura misiunii de cercetare a instituției/grupului/cercetătorului trebuie să fie punctul de referință
Protejarea excelenței în cercetarea de relevanță locală
Procesul de analiză și colectare a datelor trebuie să fie deschis, transparent și simplu
Cei evaluați trebuie să aibă ocazia de a verifica datele și analizele
Să se țină cont de variabilitatea între domenii în privința practicilor de publicare și de citare
Evaluările individuale trebuie bazate pe aprecierea calitativă a portofoliului cercetătorului
Trebuie evitată falsa precizie numerică
Înțelegerea efectelor pe termen lung ale evaluării și indicatorilor
Indicatorii înșiși trebuie examinați și actualizați periodic

Implementări recente la Universitatea „Babeș-Bolyai”

La Universitatea „Babeș-Bolyai” se încerca la data desfășurării simpozionului o încercare de implementare a unui algoritm mai complex de repartizare a unor dintre fondurile instituționale, ținând cont de un număr mult mai mare de parametri, în parte reflectând spiritul Manifestului de la Leiden. Acest algoritm implică un calcul al unui coeficient numeric de repartizare per unitate administrativă (facultate, institut, departament) înglobând numărul de angajați și statutul lor (cu atenție pentru recent introdusul sistem de „traiectorie profesională” care valorizează diferențiat și specific angajații specializați în cercetare de cei specializați în activități didactice), numărul de publicații în trei baze de date cheie (ERIH+, Scopus, Web of Science WoS) dar și cel în alte baze de date internaționale („BDI”), în cărți indexate de cataloage majore (Book Citation Index BCI, WorldCat) sau nu („naționale”), brevetele, granturile (ca număr, sumă, internaționalizare) – toate cu un accent aparte pentru calitatea de autor principal și pentru accederea la statut de impact ridicat (prin punctarea suplimentară a cărților din WorldCat și BCI față de cele neindexate, sau prin punctarea diferențiată a Scopus/ERIH+/WoS față de BDI, sau prin punctarea diferențiată a articolelor conform quartilelor construite pe baza impactului /influenței revistelor). Formula rezultată se prezintă astfel:

Suma per unitate pentru activități de cercetare = (suma totală cercetare) * {0,25* [(NISI + Nscopus + NERIH + 0,1*NAP + 3*NQ1-ISI + 3*NQ1-Scopus + NQ2-ISI + NQ2-Scopus + 0,1*NNA-ISI + 1,1*NCP-ISI)/(suma pe toate facultățile)] + 0,05*[(NBDI + 0,1*NBDI-AP)/(suma pe toate facultățile)] + 0,25*[(0,9*Ncarte-WorldCat + Ncarte-BCI + 0,9*Ncapitol-WorldCat/3 + Ncapitol-BCI/3)/(suma pe toate facultatile)] + 0,05*[Nbrevete/(suma pe toate facultatile)] + 0,1*[0,1*(Ncontracte-naționale-PI + Ncontracte-naționale-non-PI/2 + 2,5*Ncontracte-internaționale-PI + 2,5*Ncontracte-internaționale-non-PI/2)/(suma pe toate facultățile) + 0,9*(Sumacontracte-naționale + 2,5*Sumacontracte-internaționale)/(suma pe toate facultățile)] + 0,1*[(Ncarte-națională+Ncapitol-național/3)/(suma pe toate facultățile)] + 0,1*[(Ncadre-traiectorie-cercetare/Ncadre)/(suma pe toate facultățile)] + 0,1*[Ncadre-internaționale/(suma pe toate facultățile)]}

unde

NISI, Nscopus și NERIH reprezintă numărul de lucrări indexate WoS, Scopus și respectiv ERIH+

NAP reprezintă numărul de publicații, de tipul respectiv, ca autor principal (în accepțiunea documentelor oficiale ale UBB, termenul descrie calitatea de prim autor și pe cea de autor corespondent în domeniile unde este aplicabil conceptul)

NQx-ISI și NQx-Scopus reprezintă numărul de lucrări în quartila x (x=1-4) a clasamentelor de impact ale revistelor conform datelor WoS – Journal Citation Report și respectiv Scopus – Scimago

NNA-ISI se referă la lucrările din domeniul Arts and Humanities indexate ISI, pentru care nu există clasificări de impact în quartile

NCP-ISI reprezintă numărul de participări la conferințe indexate ISI și este luat în calcul doar pentru domeniile inginerești și informatice

NBDI și NBDI-AP reprezintă numărul de publicații BDI și respectiv numărul de astfel de publicații ca autor principal

Ncarte-WorldCat și respectiv Ncarte-BCI reprezintă numărul de cărți indexate în respectivele baze de date (în cazul WorldCat, se iau în considerare doar publicațiile prezente în cel puțin 10 biblioteci)

Ncarte-națională și Ncapitol-național reprezintă numărul de cărți respectiv de capitole de cărți care nu apar indexate în WorldCat (cel puțin 10 biblioteci) sau în BCI

Ncapitol-WorldCat și Ncapitol-BCI reprezintă numerele de capitole de cărți indexate în respectivele baze de date

Nbrevete reprezintă numărul de brevete

Ncontracte-naționale-PI și respectiv Ncontracte-naționale-non-PI reprezintă numărul de contracte de finanțare a cercetării (granturi) de la foruri naționale, fie ca director (PI) fie ca membri (non-PI); similar pentru Ncontracte-internaționale-PI și Ncontracte-internaționale-non-PI

Sumacontracte-naționale și Sumacontracte-internaționale reprezintă valorile însumate ale contractelor/granturilor de cercetare naționale și respectiv internaționale (sumele acordate efectiv facultății/unității respective

Ncadre-traiectorie-cercetare reprezintă numărul de cadre didactice care în cadrul proiectului pilor al UBB de diferențiere între traiectoriile didactice de cercetare și cele preferențial didactice /(cu varioanta de a nu opta încă pentru niciuna) au ales traiectoria de cercetare

Ncadre-internaționale reprezintă numărul de cadre didactice invitate din străinătate sau care au efectuat stagii de predare în străinătate

Un sistem similar ca principiu, dar evident mult mai simplu, a fost elaborat pentru repartizarea de fonduri pentru activități didactice, iar o a treia categorie de fonduri (mult mai mică) s-a acordat pentru programe de studiu „de erudiție” care reatrăgând studenți și reimplicând număr mare de angajați (deci nefurnizând output semnificativ în cercetare) au totuși o contribuție esențială.

Genul de algoritm descris mai sus este desigur la fel de expus criticilor ca și cele din Figurile 1-6. Deși se iau mult mai multe elemente în calcul, rapoartele exacte dintre acele elemente rămân alese în manieră inerent subiectivă și perfectibilă. Este evident că dacă Manifestul de la Leiden critica lipsa de relevanță a zecimalelor din factorii de impact (recomandând cel mult păstrarea unei singure zecimale),[7] coeficienții de ponderare din formula de mai sus pot suferi aceeași critică de principiu. Pe de altă parte criticile interne asupra formulei nu se anticipau a fi semnificative, atâta vreme cât ea a fost rezultatul unui efort decizional colectiv în Consiliul de Administrație (deci, cu reprezentanții facultăților) și cu sprijinul tehnic al Consiliului Științific. Se pot pe de altă parte remarca renunțarea la valoarea exactă a factorilor de impact și înlocuirea lor cu quartile definite pe domenii, sau folosirea mai multor baze de date, sau acordarea de credit distinct pentru autorii principali, sau tratamentul diferențiat pentru unele domenii cu specific (Arts and Humanities, științele inginerești și informatice) – toate în spiritul Manifestului de la Leiden.

Poate mai aproape de spiritul Manifestului de la Leiden, sistemul de evaluare la Consiliul Stiintific al UBB,[5] valabil din 2013 cu unele ajustări, prevede acordarea nu de punctaje ci doar de calificative – și anume de doar trei tipuri de calificative - “IE-of significant impact in internationally-accepted terms”, “IR – of significant impact in regionally-accepted terms” și respectiv “IP-of potential impact”. Aceste calificative folosesc criterii scientometrice pentru informarea evaluatorilor, sugerându-se anumite calificative calitative pentru anumite numere de lucrări/citări/cărți DAR subliniind că este rolul evaluatorului să judece calitatea și pondere/greutatea contribuțiilor autorului – conform Principiului 1 de la Leiden. Ele sunt de asemenea specifice diverselor domenii, conform Principiului 2; mai exact, se prevede posibilitatea atingerii de calificative maxime fie prin articole de impact, fie prin citări, fie prin cărți de impact, fie prin brevete, fie prin orice alte realizări de impact demonstrabil. De asemenea, se recompensează realizările cu specific local atâta vreme cât impactul lor în comunitatea ce le definește este demonstrat (Principiul 3). De asemenea, se folosesc numai baze de date accesibile public (Principiul 4). De asemenea, se oferă cercetătorului ocazia de a identifica singur itemii valoroși și de a contesta eventuala lor ignorare de către evaluator (Principiul 5). Se permite variabilitatea practicilor de publicare, conform Principiului 6 (se folosește în privința revistelor clasamentul roșu-galben-gri al UEFISCDI; se permite, dar nu se limitează accesul la punctaje bune pe baza unor numere mari de citări sau lucrări; se iau în considerare cărțile de impact, brevetele etc). Evaluarea este calitativă conform Principiului 7 (permite acordarea de calificative maxime chiar și acolo unde lipsesc aparent indicatorii scientometrici ai excelenței; recompensează, preferențial, calitatea de autor corespondent ca inițiator al inovării și cercetării). Faptul că se acordă un set restrâns de calificative calitative recunoscând necesitatea de a se evita departajările la virgulă se încadrează în Principiul 8.

Astfel, în versiunea curentă calificativul de impact semnificativ/extins în accepțiune internațională (IE) la UBB implică oricare dintre următoarele:

i) cărți prezente în cel puţin 100 de biblioteci indexate WorldCat (excluzând volumele de conferință). Numărul de autori sau prestigiul editurii pot cântări semnificativ în decizia evaluatorului de a acorda sau nu.

ii) o medie de un articol ca autor corespondent pe an într-o revistă din zona "roșie" conform definițiilor UEFISCDI celor mai recente, în ultimii 5-10 ani de activitate. Se echivalează aici și capitolele de carte din cel puțin 100 de biblioteci, și brevetele de invenție din UE/SUA/Japonia sau piețe similare.

iii) articol Science/Nature;

iv) peste 200 citări („times cited”) în baze de date internaţionale (Scopus, Thomson-Reuters, sau de prestigiu similar) – sau o medie de peste 40/an pentru tinerii cu mai puțin de 5 ani de activitate

v) peste 50 de lucrări cf. Scopus/ISI/ERIH – sau o medie de peste 5/an pentru tinerii cu mai puțin de 10 ani de activitate

vi) orice alte dovezi că rezultatele, ideile si conceptele candidatului sunt acceptate şi utilizate la vârf în domeniu şi/sau asupra societății în general, cu un impact major (inclusiv pentru realizări cu specific național şi local); exemple pot fi traduceri importante în limba română, cărţi sau capitole de carte cu un ecou probat a fi remarcabil la nivel național sau al căror ecou este probat în alte cataloage majore decât WorldCat, articole în reviste de impact major dar care nu sunt incluse încă sau nu sunt recunoscute ca atare în clasificarea pe culori de la UEFISCDI, premii ale unei Academii naționale (altele decât cele de ramură), și altele.

Regulamentul notează că prin "impact semnificativ" se înțeleg realizări cu vizibilitate şi ecou comparabile cu cele mai importante din domeniu pe aria geografică aferentă acelei categorii. În înțelesul categoriilor de mai sus, un proiect care are un specific profund local sau național va avea un impact suficient de mare pe aceste planuri pentru ca el să fie reflectat ulterior şi în plan internațional. Din acest punct de vedere nu modul și locația fizică de diseminare a rezultatelor pot fi considerate criterii în sine – ci calitatea rezultatelor şi impactul lor în comunitatea științifică și în afara ei. Nu se impune cumularea a mai mult decât un criteriu/o condiție. Nu în ultimul rând, evaluatorilor li se atrage atenția că, mutatis mutandis, ca principiu se așteaptă că un candidat cu calificativ IE ar fi apreciat a avea șanse rezonabile de a fi reținut pe lista scurtă la un concurs pe post didactic la orice universitate de prestigiu din lume.

Pentru calificativul „de impact semnificativ la nivel sud-est european/regional (IR)” (mutatis mutandis, candidații cu acest calificativ ar fi apreciați a avea șanse rezonabile de a fi reținuți pe lista scurtă la un concurs pe post didactic la orice universitate reprezentativă din sud-estul Europei) criteriile sunt:

i) o medie de un articol de autor corespondent pe an în reviste din zona "galbenă" conform UEFISCDI, sau de un articol din zona roșie (orice autor), în ultimii 5-10 ani; se echivalează aici capitolele de carte prezente în peste 20 de cataloage, și brevetele naționale

ii) peste 100 de citări în baze de date internaționale (aceleași ca la punctul a) sau o medie de peste 20/an pentru tinerii cu mai puțin de 5 ani de activitate

iii) cărți în cel puțin 20 cataloage din străinătate conform WorldCat, publicate în ultimii doi ani

iv) orice alte dovezi că rezultatele, ideile şi conceptele candidatului sunt acceptate şi utilizate în domeniu; și/sau asupra societății în general, cu impact peste medie; exemple pot fi traduceri importante în limba română, cărți sau capitol de carte cu un ecou ieșit din comun la nivel național sau al căror ecou este probat în alte cataloage majore decât WorldCat, articole în reviste de impact major dar care nu sunt incluse încă în clasificarea pe culori de la CNCS, premii ale unor asociații științifice de profil cel puțin național pe domenii largi (ex. Sociologie), și altele.

Concluzii

În implementarea unor sisteme de evaluare moderne cu scopul eficientizării sistemului și remontării diferenței care ne desparet încă de majoritate restului membrilor UE, se poate argumenta că autoritățile au de întâmpinat două tipuri de piedici majore. Principalul tip de piedică ar fi cel obiectiv, care ține de inerția sistemului vechi dar și de imperfecțiunile noului sistem propus. Depășirea unor astfel de piedici ține de munca autorității până la un punct, respectiv de gradul de maturitate al membrilor sistemului – ceea ce este greu de controlat și ajustat pe termen scurt. Al doilea tip de piedică este cel pur subiectiv. În această categorie se încadrează percepția că sistemul „este în prăbușire” - o percepție incorectă factual dar corectă ca substrat emoțional de vreme ce sistemul este de 25 de ani în creștere constantă în valoare absolută și în raport cu sisteme concurente din UE... ÎNSĂ aceste creșteri relative față de competitorii noștri sunt încă extrem de lente iar rămânerea în urmă nu se prefigurează a fi remontabilă într-un orizont de timp clar. O reorientare a criticilor sistemului, de la deviza simplistă „Romanian Science in Free Fall” (știința română în cădere liberă) la o abordare mai explicită și matură a realității... ar avea probabil ca rezultat și o abordare mai eficientă a potențialelor căi de accelerare a progresului. Atâta vreme cât responsabilii care au reușit progresele vizibile în Figurile 1-6 sunt înlocuiți sau sabotați/blocați fără a se înțelege exact natura progresului de până acum, ar fi vorba de o înlocuire lipsită de orizont și viziune – deci una cu puține șanse de a accelera progresul dar cu destule șanse de a-l stagna.

Spiritul din spatele eforturilor recente ale UBB, fie că este vorba de efortul instituțional, mai conservator, ilustrat de formula complexă de distribuire a finanțării discutată aici, fie că este vorba de criteriile mai radicale ale Consiliului Științific, poate fi ilustrat de concluzia că „acea excelență care poate fi identificată doar din algoritmi obscuri sau înguști nu mai este excelență, ci obscurantism și îngustime”.